Oferte locuri de munca top

Asociatiile de proprietari vor putea incheia conventii civile

signature-962364_960_720Asociaţiile de proprietari vor putea beneficia de mai multe metode de contractare și nu vor mai fi obligate să încheie contracte de muncă pentru orice fel de colaboratori.

Proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari prevede introducerea convenţiei civile și a contractelor de colaborare cu organizaţii și organizaţii nonguvernamentale.

În sarcina asociaţiei de proprietari vor fi administrarea, întreţinerea, investiţiile, reparaţiile și alte activităţi administrative asupra proprietăţii comune, făcându-se astfel trecerea de la asociaţiile de locatari la asociaţii de proprietari.

La articolul 35 din lege în forma modificată se arată că asociaţia de proprietari va încheia convenţii civile cu persoanele fizice, contract de administrare cu persoane juridice specializate și cu persoane fizice autorizate sau contract de colaborare cu organizaţia neguvernamentală a cărei membră este.

“Prin aceste măsuri se stimulează transformarea asociaţiilor de locatari în asociaţii de proprietari și funcţionarea lor în mod corespunzător. Asociaţiile vor lucra legal și vor plăti taxele către bugetul de stat (impozit, CASS, CAS), condominiile vor fi mai bine administrate, iar proprietarii vor putea mai ușor să plătească aceste servicii decât în cazul unor contracte de muncă reglementate de Codul Muncii”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Iniţiativa legislativă aparţine unui grup de opt deputaţi UNPR și a fost înregistrat pentru dezbatere la Senat. Senatul este cameră decizională în acest caz.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6 – 7,  20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45.

Sus