Oferte locuri de munca top

Ce implica blocarea procedurilor de achizitii publice

8213432552_d4d9b72269_oIntreruperea pe trei săptămâni a proceselor de achiziţii publice ca urmare a intrării în vigoare joi a noului pachet legislativ privind achizitiile publice provoacă reacţii dure.

Asociatia Nationala a Specialistilor in Achizitii arata, într-un comunicat de presa, că „a luat cunostinta cu ingrijorare despre disfunctionalitatile generate de lipsa de pregatire a implementarii noului pachet legislativ privind achizitiile publice intrat in vigoare in data de 26.05.2016”
Reprezentantii Asociatiei spun ca potrivit acestei decizii, toate achizitiile publice initiate in perioada 26.05.2016 – 15.06.2016 vor fi amanate, iar toate autoritatile contractante din Romania vor fi nevoite sa stopeze initierea oricaror licitatii pentru o perioada de 20 zile.
„Masura apare ca fiind pripita si neprofesionista, fiind promovata dupa mai mult de 2 ani de la adoptarea Directivelor europene in materie. Transpunerea de catre statul roman a normelor europene in materia achizitiilor s-a derulat lent, cu ezitari si amanari succesive. Rezultatul a fost promovarea unui text greoi, cu un continut stufos (4 legi in loc de una si suficiente necorelari care vor genera noi modificari), fara diminuarea sau chiar eliminarea elementelor de interpretabilitate consacrate de legea anterioara (OUG nr. 34/2006), care induc teama si riscuri de natura penala functionarilor din autoritatile publice”, se arata in comunicatul asociatiei.
Aceasta atrage atentia ca deblocarea tehnica a SEAP nu va duce la normalizarea situatiei, atât timp cât nu vor fi publicate in Monitorul Oficial normele de aplicare ale celor patru legi privind achizitiile publice, achizitiile sectoriale, concesiunile si remediile,
„Am considerat necesar sa atragem atentia asupra acestui aspect deoarece implicatiile blocarii procedurilor de achizitii publice sau realizarea acestora in conditii neconforme neimputabile autoritatilor contractante are numeroase repercusiuni inclusiv sub forma corectiilor aplicate sau chiar a riscului de reziliere a contractelor de finantare din bani europeni. Ca asociatie de profil, suntem obligati sa aducem in atentia opiniei publice si institutiilor implicate in gestionarea fondurilor publice ca aceasta situatie este fara precedent in Uniunea Europeana. Consecintele previzibile induc crearea unor serioase blocaje la nivel economic din cauza lipsei de viziune si profesionalism a guvernantilor care au avut timp de 2 ani sa propuna un pachet de legi cu eficienta practica. Conducerile succesive din cadrul ANRMAP, ANAP si implicit a Ministerului Finantelor Publice au impins decizia catre termenul limita. Suntem in situatia in care textul adoptat de Parlament nu are aplicabilitate practica in lipsa promovarii din timp a unor norme de aplicare si totodata constatam lipsa unei platforme electronice adecvate, care sa permita publicarea anunturilor de licitatie. Lipsa de coordonare si capacitate administrativa  afecteaza grav o piata a achizitiilor aproximate ca peste 15 miliarde EURO anual. Credem ca in astfel de situatii de schimbare sistemica, se impune o mai buna coordonare a factorilor decizionali si a institutiilor implicate, crearea unui roadmap cunoscut si respectat de toate partile. S-ar fi impus, astfel cum ANSA a propus deja,  luarea in considerare a unei perioade tranzitorii care sa fi permis aprobarea legislatiei tertiare tinand cont de forma publicata a legilor, ajustarea aspectelor tehnice si organizationale determinate de o astfel de modificare de paradigma.
Ne exprimam ingrijorarea si tragem un semnal de alarma privind viitorul sumbru pentru absorbtia fondurilor europene nerambursabile alocate de UE in perioada de programare 2014-2020, si solicitam ANAP urgentarea adoptarii normelor de aplicare ale noilor legi, crearea unui sistem electronic prietenos si simplificat, precum si definitivarea implementarii Unitatilor centralizate de achizitii (UCA) sau orice solutie adecvata de profesionalizare reala/ certificare / asigurare profesionala in domeniul achizitiilor publice”, se arată în comunicatul Asociatiei Nationale a Specialistilor  în Achizitii.

 

In luna mai şi în luna iunie avea loc cele mai multe achiziţii publice din prima parte a anului

La rândul său, deputatul Florin Gheorghe critică dur Ministerul Finanţelor Publice pentru oprirea temporară a sistemului electronic de achiziţii publice până la data de 15 iunie: „Aşteptam ca zilele acestea Ministerul Finanţelor Publice să pună în aplicare prevederile Legii nr. 20/2016, iniţiată de mine şi promulgată de preşedintele României, care prevede creşterea graduală, până la 100% a achiziţiilor publice derulate prin platforma SEAP. Aşteptam ca, după nenumăratele scandaluri legate de atribuirea contractelor prin negociere directă, plătite cu vieţile oamenilor, Guvernul Cioloş să pună piciorul în prag şi să aplice această lege, iar achiziţiile să se facă exclusiv prin licitaţii şi prin maximă transparenţă în sistemul SEAP.

În schimb, specialiştii guvernului tehnocrat suspendă activitatea SEAP pentru aproape o lună!! Explicaţia Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice este cel puţin halucinantă! Astfel, de o manieră total neprofesionistă, ANAP ne anunţă că a aflat abia acum despre faptul că Parlamentul a adoptat noua legislaţie în domeniul achiziţiilor, prin transpunerea directivelor europene şi că «până în acest moment nu a fost finalizată metodologia referitoare la fluxul de iniţiere în SEAP a procedurilor de atribuire, care trebuie adaptată la noua legislaţie». Oare până acum ce a făcut această agenţie? Şi presa dacă ar fi citit-o ar fi aflat că trebuie ajustată platforma de achiziţii online. Domnul Cioloş şi doamna Dragu, care certau Parlamentul că nu adoptă mai repede pachetul pe achiziţii, trebuiau să se asigure că sistemele informatice sunt pregătite pentru această reformă, iar odată cu intrarea în vigoare a noii legislaţii, SEAP să fie funcţional?”

Deputatul Florin Gheorghe anunţă că îi va adresa o interpelare atât prim-ministrului Dacian Cioloş, dar şi ministrului Finanţelor Publice pe această temă: „Voi adresa luni o interpelare premierului şi ministrului Finanţelor, pentru a mă asigura că prin această manevră Guvernul nu a dat liber la furat din banii publici! Toată lumea ştie că în luna mai şi în luna iunie au loc cele mai multe achiziţii publice din prima parte a anului. Culmea, tocmai în această perioadă opinia publică, jurnaliştii şi noi cetăţenii nu mai putem vedea cine cumpără, cât cumpără şi ce cumpără cu banii noştri, cu banii publici. Pentru că acum două zile doamna ministru Dana Dragu vorbea atât de frumos, să nu zic demagogic, despre transparentizare, o să-i fac cadou o copie a rapoartelor Curţii de Conturi a României, care de ani buni de zile arată cum se risipesc banii tocmai prin netransparentizarea proceselor de achiziţie  publică.” a mai adăugat deputatul Florin Gheorghe.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 21-22, 23-24, 25, 29, 30- 33, 34-35, 40-41,43-44.

Sus