Oferte locuri de munca top

Din vanzarea a doua terenuri Electrometal Timișoara a facut venituri de 10 ori mai mari ca anul trecut

cirElectrometal Timișoara a raportat venituri de aproape 10 ori mai mari în primele șase luni ale anului faţă de S1 2015. Veniturile totale ale companiei au fost de 9,4 milioane de lei în S1 faţă de peste 900 de mii de lei în S1 2015.

Cheltuielile totale după primele șase luni au fost de aproape 1,2 milioane de lei iar rezultatul brut a fost de 8,2 milioane de lei faţă de o pierdere brută de 160 de mii de lei în același interval din 2015.

Rezultatul net al primelor șase luni din 2016 arată un profit de 6,9 milioane de lei faţă de pierderea financiară de aproape 160 de mii de lei a exerciţiului anterior.

Profitul perioadei s-a datorat vânzării a două terenuri cu suprafaţa de peste 4700 mp și peste 2.000 mp situate pe strada Circumvalaţiunii. Terenurile au fost vândute către Polsland Development. Pe fostul teren al Electrometal se va dezvolta unul dintre cele mai mari ansambluri rezidenţiale din Timișoara.

Începând cu iulie 2002 compania are ca obiect de activitate obţinerea veniturilor din închirieri. Principalii clienţi ai Electroconstrucţia care deţin cel puţin 10% din totalul veniturilor din chirii sunt Ambasador Plus SRL Timișoara, Ro Alto Gradimento SRL Timișoara, H-Doc Resort SRL.

Compania obţine venituri din închirieri din locaţia din strada Circumvalaţiunii nr.1 Timișoara unde activează Ro Alto Gradimento, Almas Office și Ambasador Plus. O altă incintă închiriată este cea de pe Calea Sagului nr. 13 unde cei mai importanţi chiriași sunt Cheder Grup, A&D Advanced, Nippon General Company.

Date despre viitorul ansamblu ce va fi construit pe terenul Electrometal găsiţi aici https://www.arenaconstruct.ro/aproape-2-000-de-locuinte-noi-vor-fi-puse-pe-piata-din-timisoara-in-urmatorii-doi-ani/

 

Sus