Oferte locuri de munca top

Două noi poduri peste Dunăre vor fi construite până în 2020

Podul_Carol_IDouă poduri vor fi construite peste Dunăre între România şi Bulgaria până în 2020.
Finanţarea necesară va fi asigurată  prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2014-2020.
Cele două obiective vor fi realizate între Turnu Măgurele şi Nicopol, respectiv între Călăraşi şi Silistra.
Conform studiilor de pre-fezabilitate, proiectele au o valoare cumulată de peste 400 de milioane de euro, respectiv  209 milioane de euro pentru podul Turnu Măgurele- Nicopol şi 193,5 milioane de euro pentru Călăraşi – Silistra.
Următorul pas pentru concretizarea acestor obiective constă în elaborarea studiilor de fezabilitate. Acestea vor fi întocmite de CNADNR cu finanţare din Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria, ne-a precizat Diana Ţenea, director general al direcţiei generale dezvoltare regională din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale.
Construcţia podului Calafat – Vidin a reprezentat o mare realizare, dar în continuare sunt prea puţine poduri peste Dunăre între România şi Bulgaria, în contextul în care lungimea graniţei fluviale dintre cele două state  are o lungime de peste 470 de km, a argumentat doamna Ţenea.
În paralel cu construcţia podurilor vor fi modernizate şi lărgite drumurile existente care vor realiza conexiunile cu viitoarele poduri.
Noile poduri peste Dunăre au fost stabilite ca obiective prioritare în cadrul Strategiei comune pentru dezvoltarea teritorială sustenabilă a zonei transfrontaliere România-Bulgaria, document ce analizează în profunzime cele două maluri ale Dunării şi care trasează principalele direcţii de dezvoltare ale regiunii.
Strategia tocmai ce a fost finalizată în cadrul unui proiect coordonat de MDRAP şi realizat  în parteneriat cu autorităţile din Bulgaria.
Noua strategie stă la baza Programului de Cooperarea Transfrontalieră România – Bulgaria 2014-2020, cu fonduri alocate de aproape 260 milioane de euro.
Prima sesiune de depunere de proiecte a fost lansată încă din luna mai, iar cea de a doua sesiune urmează să demareze în intervalul septembrie – octombrie.
Pe partea română, regiunea Dunării cuprinde judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa. Împreună cu partea bulgară, regiunea are o populaţie de circa 5 milioane de locuitori, dispusă pe un teritoriu de peste 70.000 de km pătraţi.

Sus