Oferte locuri de munca top

Guvernul va interveni in criza ambalajelor reciclabile  

prefbetonGuvernul Cioloș trebuie să clarifice situaţia extrem de tensionată existentă pe piaţa ambalajelor reciclabile, apreciază membrii asociaţiei Prefbeton, care reunește companii producătoare de elemente prefabricate din beton.

Dealtfel Guvernul intenționează să modifice în regim de urgenţă legislaţia, considerând că prezintă mari neajunsuri în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor de reciclare şi valorificare impuse prin Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile provenite din ambalaje.

Ca urmare, Guvernul pregăteste o ordonanță de urgență pentru a adopta unele măsuri care să asigure optimizarea sistemului de gestionare a deşeurilor de ambalaje.

Pentru soluționarea situației pe piata ambalajelor reciclabile sunt necesare, potrivit membrilor Prefbeton, următoarele măsuri:

* Reducerea valorii penalității pentru ambalajele nereciclate de la 2 lei/kg la 0.5 lei/kg

* Amendarea Legii 249/2015 în sensul păstrării responsabilității OTR-urilor pentru volumele de materiale de reciclat asumate prin contract

* Consultarea patronatelor și aprobarea normelor de aplicare a Legii 249/2015

* Implementarea unui plan de măsuri care să permită creșterea numărului de companii care se ocupă cu colectarea/reciclarea materialelor refolosibile

“Atragem atenția asupra riscurilor importante care există în acest moment. Crizei din 2015, legată de capacitatea de reciclare a sticlei, i s-a adăugat în 2016 criza legată de ambalajele de lemn, iar la orizont se profileaza o criză pentru hârtie și carton. Fără măsuri urgente există riscul ca un număr foarte mare de companii să aibă activitatea complet blocată în primul trimestru al anului 2017, din cauza imposibilității realizării țintei globale de reciclare de 60%”, avertizează membrii Prefbeton.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6 – 7,  20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45.

 

Sus