Oferte locuri de munca top

Jumătate din “Top 10 contestatari licitaţii publice” sunt constructori

IMG_5235Primii zece contestari din România au depus 222 de solicitări la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în cursul anului trecut. Jumătate dintre aceştia sunt companii de construcţii sau de inginerie şi consultanţă tehnică.

Cele mai numeroase contestaţii, în număr de 30, au fost depuse în 2014 de către o companie de servicii şi soluţii IT, denumită Enterprise Focused Solutions.
Pe al doilea loc în ceea ce priveşte contestaţiile depuse sunt constructorul Dumexim din Oradea şi compania de inginerie şi consultanţă tehnică Via Design, fiecare cu un număr de 25 de solicitări.
Administratorii Dumexim au fost reţinuţi în ianuarie pentru infracţiuni de şantaj, fals şi inducerea în eroare a organelor judiciare în vederea obţinerii unui contract public de 1,5 milioane euro finanţat din fonduri europene. În prezent aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate. Contractul viza modernizarea drumului Valea Iadului – Comuna Bulz .
Constructorul Victor Constructor din Botoşani le urmează îndeaproape pe ocupantele celui de-al doilea loc, cu un număr de 24 de contestaţii depuse.
Constructorul Diferit din Cluj Napoca se află şi el pe primele locuri, cu un număr de 21 de contestaţii depuse.
Compania de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică Tecnic Consulting Engineering România a depus în decursul anului trecut un număr de 18 contestaţii.

În anul 2014, din cele 222 de contestaţii formulate la CNSC de către operatorii economici nominalizaţi în „Top 10 contestatari”, un număr de 124 dintre acestea au fost admise. Acest număr  reprezintă un procent de 9,18% din totalul contestaţiilor admise de cãtre Consiliu pe parcursul întregului an. Din totalul contestaţiilor depuse la CNSC cele 222 au reprezentat 5,91%.

În 2013 numărul contestaţiilor formulate de către primii zece operatori economici a fost de 236, ceea ce a reprezentat un procent de numai 4,11% din totalul contestaţiilor formulate la CNSC.Este important de subliniat cã în 2013, din cele 236 de contestaţii formulate la CNSC de cãtre operatorii economici nominalizaţi în „Top 10 contestatari”, un număr de 128 dintre acestea au fost admise, ceea ce reprezintă un procent de numai 3,43% din totalul contestaţiilor admise de către Consiliu pe parcursul întregului an respective, potrivit raportului de activitate al CNSC pe anul 2014.

Sus