Oferte locuri de munca top

Prefbeton cere urgentarea finalizării DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani

poza1

Asociația Producătorilor de Prefabricate din Beton din România – PREFBETON, care reunește interesele principalelor companii producătoare de elemente prefabricate din beton din țară, își exprimă nemulțumirea față de evoluția lucrărilor de reabilitare care se desfășoară pe DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroșani, respectiv de întârzierea finalizării acestui obiectiv.

Având în vedere faptul că DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroșani este principala arteră care face legătura între Oltenia și Valea Jiului, urgentarea finalizării lucrărilor trebuie tratată cu maximă importanţă. În acest sens, considerăm importantă implicarea directă a Ministerului Transporturilor și CNADNR pentru coordonarea acestui obiectiv astfel încât lucrările să fie finalizate cât mai repede.

Amintim că reabilitarea Drumului Național 66 între Bumbeşti Jiu și Petroșani a început în 2009 cu nenumărate întreruperi și probleme în realizarea lucrărilor, cu termene amânate, care au avut ca rezultat închideri repetate și restricții de tonaj pe acesta arteră. Nu am găsit în statistici un drum a cărui reabilitare să dureze 7 ani.

E important de avut în vedere că întârzierile și procedurile nefinalizate pentru DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroșani au implicații negative extrem de importante în circulația mărfurilor și, în consecință, în derularea activităților economice, atât pentru agenții economici din partea de Sud a țării, cât și pentru cei din Centru/Vest, rutele ocolitoare disponibile fiind total ineficiente din punctul de vedere al costurilor și al timpilor de parcurs.

Sus