Oferte locuri de munca top

Primariile vor ajuta proprietarii sa isi renoveze cladirile

old-house-673544_960_720Primăriile vor putea avansa sumele necesare pentru repararea fațadelor clădirilor, urmând să își recupereze sumele de la proprietari în termen de 10 ani. Perioada de recuperare poate fi chiar mai mare de 10 ani pentru clădirile  în care locuiesc persoane cu venituri medii nete lunare mai mici sau egale cu salariul minim net garantat în plată pe țară.

Aceasta potrivit legii aprobată de Parlament săptămâna aceasta, prin care este modificată și completată Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.

Noua lege prevede că fnanţarea executării lucrărilor de intervenţie se poate asigura 50% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale/centrale sub formă de grant si 50% din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.

Finanţarea executării lucrărilor de intervenţie se asigură de către proprietari / asociaţiile de proprietari pe durata executării lucrărilor de intervenţie, în baza situaţiilor de lucrări.

L cererea de finanţare depusă de către proprietari, primăriile pot asigura finanţarea cheltuielilor aferente executării lucrărilor de intervenţie corespunzătoare contribuţiei ce revine proprietarilor/asociaţiei de proprietari, cu recuperarea sumelor în condiţiile legii.

Sumele avansate de primării se recuperează din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari, constituit în acest sens.

În cazul în care sumele nu au fost integral recuperate din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari sau din contribuţia proprietarilor până la recepţia la terminarea lucrărilor, recuperarea sumelor rămase se realizează prin stabilirea unei taxe pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.

Această taxă se aplică doar proprietarilor care beneficiază de reabilitarea clădirii în urma înscrierii acesteia în programele multianuale, atunci când nu sunt acoperite sumele avansate de primării, în vederea acoperirii respectivei contribuții.

Sumele avansate de către primării pentru asigurarea cotei de contribuţie a proprietarilor/asociaţiilor de proprietari pentru executarea lucrărilor de intervenţie, nerecuperate la data înstrăinării sub orice formă a apartamentelor, inclusiv prin moştenire, se recuperează de la noul proprietar.

Pentru clădirile amplasate în zone protejate şi în zone de protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, Ministerul Dezvoltării poate asigura de la bugetul de stat prin bugetul propriu, preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie care se execută la anvelopa acestor clădiri.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6 – 7,  20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45.

Sus