Oferte locuri de munca top

Rolem se extinde cu 10.000 mp in parcul industrial Olympian din Cristian

pCompania Rolem din Braşov îşi va extinde prezenţa în cadrul parcului industrial Olympian din Cristian cu încă 10.000 de metri pătraţi, ajungând astfel la 18.000 de metri pătraţi închiriaţi, a anunţat publicaţia Buna ziua Braşov.

Potrivit directorului companiei, extiderea survine faptului că se relochează din Germania o linie de producţie pentru BMW seria 3.

Compania Rolem SRL Codlea produce ornamente de lemn pentru interiorul maşinilor de lux ale brandurilor Mercedes, BMW, Audi, Volkswagen sau Porsche.

Olympian Park din Cristian este dezvoltat de Helios Phoenix. Parcul a ajuns la o suprafaţă de peste 28.000 metri pătraţi, fiind integral închiriat de doi chiriaşi: Terwa, producător de componente metalice pentru domeniul construcţiilor, şi Rolem, producător de ornamente de lemn pentru interiorul maşinilor de lux ale brandurilor Mercedes, BMW, Audi, Volkswagen sau Porsche.

„Cu siguranţă, în cel mai scurt timp, vom demara tot în incinta parcului din comuna Cristian o nouă construcţie, ce va însuma o suprafaţă mai extinsă decât cea livrată acum, răspunzând cerinţelor exigente ale pieţei interesate de proiecte de clasa A, la niste costuri de construcţie competitive, fapt ce conduce la atractivitatea produselor noastre, nu doar din punct de vedere tehnic, ci şi comercial”, a declarat Athos Myrinathous, director de dezvoltare Helios Phoenix, citat de Buna Ziua Brasov.

În România, grupul Helios Phoenix deţine parcuri de tip industrial clasa A în două oraşe (Braşov si Timişoara), totalizând circa 67.500 de metri pătraţi si deţine terenuri pentru dezvoltări ulterioare in Bucureşti, Cluj, Chiajna, Constanţa.

 

Sus