Lucrările la centura rutieră Bușteni – Azuga au fost oprite temporar, după ce au apărut suspiciuni privind stabilitatea terenului în zona unui viaduct amplasat lângă calea ferată. Decizia a fost luată de Consiliul Județean Prahova în urma verificărilor din teren. …
Citeste mai mult
O nouă investiție străină este prevăzut să fie realizată pe piața energiei regenerabile din țara noastră. Proiectul, aflat în faza premergătoare obținerii autorizației de construire, prevede înființarea unui parc eolian, cu puterea totală instalată de peste 300 MW. De asemenea, …
Citeste mai mult 
Proiectul ce vizează realizarea unui spital privat cu ambulatoriu de specialitate, cu funcțiuni medicale integrate, parcurge ultimii pași în vederea obținerii autorizației de construire. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 9,5 milioane de euro. …
Citeste mai mult 
Două corpuri de clădire, ce vor include spații pentru birouri, prestări servicii, comerț, precum și locuințe de serviciu vor fi realizate în cadrul unui nou proiect de dezvoltare imobiliară din provincie. Acest proiect parcurge în prezent ultima etapă dinaintea obținerii …
Citeste mai mult 
Pentru extinderea activității unei firme locale urmează să fie construite noi spații de producție și depozitare. Hala propusă va fi realizată pe fundație din beton armat, cu cadre de beton armat prefabricat, pereți din panouri sandwich și acoperiș tot din …
Citeste mai mult 
-
Zece cladiri vor fi intr-un amplu ansamblu imobiliar ce va fi construit langa Capitala
-
Parc eolian, de peste 300 MW, proiect al unor investitori straini
-
Unitate medicala privata, investitie de peste 9,5 mil euro
-
Spatii de birouri si locuinte de serviciu intr-un nou proiect imobiliar
-
Hala cu spatii de productie si depozitare pentru un producator autohton
Centura Busteni – Azuga: Lucrarile au fost blocate de un aspect neidentificat in etapa de proiectare
Fara blocaje in avizarea constructiilor: Noi reguli pentru entitatile avizatoare
Blocajele în avizarea construcțiilor ar urma să fie reduse prin aplicarea unor noi măsuri avute în vedere de Guvern. (document atașat la finalul știrii) Aceste blocaje sunt generate de entități avizatoare care refuză sau limitează primirea documentațiilor, inclusiv prin utilizarea …
Citeste mai mult
10 mil euro va costa drumul de acces catre viitorul spital judetean din Piatra Neamt
Au fost aprobați de către Consiliul Județean Neamț indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru „Amenajare drum acces la sediul nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”. Valoarea totală a investiției este de aproape 10 milioane de euro (50,42 milioane …
Citeste mai mult
Ajutor de stat pentru productia destinata proiectelor de infrastructura de transport
A intrat în vigoare Schema de ajutor de stat pentru programul Pro Infra. Astfel, IMM-urile și întreprinderile mari vor putea solicita ajutor de stat pentru producția de materii prime, materiale și produse pentru susținerea implementării proiectelor de infrastructură de transport. …
Citeste mai mult
Terenuri extravilane: Dosarele pentru scoaterea din circuitul agricol nu pot fi finalizate in prezent
Intrarea în legalitate a construcțiilor realizate pe terenuri agricole din extravilan se poate face în anumite condiții, dar termenul pentru aplicarea acestor prevederi a expirat pe 12 decembrie 2025. În lipsa unui temei legal în vigoare, autoritățile locale nu mai …
Citeste mai mult
Spatii logistice: Usoare cresteri ale chiriilor sunt estimate pentru acest an
Ușoare creșteri ale chiriilor spațiilor logistice și industriale sunt estimate pentru anul acesta de către consultanții imobiliari, care invocă faptul că atât costurile de construcție, cât și prețurile de achiziție a terenurilor sunt în continuă creștere în toate locațiile relevante …
Citeste mai mult
Primarul Capitalei: PMB face investitii, chiar daca are o situatia financiara precara
Deși situația financiară a Primăriei Generale a Capitalei este una precară, primarul general Ciprian Ciucu a dat asigurări că va continua implementarea proiectelor de investiții. „Proiectele deja începute vor fi finalizate”, a spus acesta, după ședința cu Direcția de Investiții. …
Citeste mai mult
Producatorii de otel: Socurile de pret sunt putin probabile
Menținerea unei baze solide de producție a oțelului în UE este esențială pentru autonomia strategică, tranziția verde și reziliența lanțului valoric industrial al Europei, evitând dependența excesivă de furnizori externi și de regimuri guvernamentale care pot genera riscuri și vulnerabilități …
Citeste mai mult
Anghel Saligny: Criteriile de prioritizare a proiectelor au fost aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat actul normativ prin care se prioritizează solicitările de transfer pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru anul 2026. „Aceste măsuri au ca obiectiv stabilirea unor criterii transparente și echitabile pentru prioritizarea solicitărilor de transfer, care vor …
Citeste mai mult
Zece cladiri vor fi intr-un amplu ansamblu imobiliar ce va fi construit langa Capitala
Mai multe blocuri cu locuințe și spații comerciale se vor regăsi într-un nou ansamblu imobiliar de anvergură, ce va fi dezvoltat într-o localitate din apropierea municipiului București. Planul de investiții vizează și realizarea unei parcări multietajate, asigurarea utilităților și amenajarea …
Citeste mai mult 
Parc eolian, de peste 300 MW, proiect al unor investitori straini
O nouă investiție străină este prevăzut să fie realizată pe piața energiei regenerabile din țara noastră. Proiectul, aflat în faza premergătoare obținerii autorizației de construire, prevede înființarea unui parc eolian, cu puterea totală instalată de peste 300 MW. De asemenea, …
Citeste mai mult 
Unitate medicala privata, investitie de peste 9,5 mil euro
Proiectul ce vizează realizarea unui spital privat cu ambulatoriu de specialitate, cu funcțiuni medicale integrate, parcurge ultimii pași în vederea obținerii autorizației de construire. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 9,5 milioane de euro. …
Citeste mai mult 
Aproape 28 mil euro pentru un nou drum de conectivitate
Un nou drum va face legătura dintre o autostradă și un drum național. Investiția se ridică la o valoare estimată de aproape 28 milioane euro. Drumul va avea o lungime de peste 4 kilometri și va include un pod și …
Citeste mai mult 
Spatii de birouri si locuinte de serviciu intr-un nou proiect imobiliar
Două corpuri de clădire, ce vor include spații pentru birouri, prestări servicii, comerț, precum și locuințe de serviciu vor fi realizate în cadrul unui nou proiect de dezvoltare imobiliară din provincie. Acest proiect parcurge în prezent ultima etapă dinaintea obținerii …
Citeste mai mult 
Hala cu spatii de productie si depozitare pentru un producator autohton
Pentru extinderea activității unei firme locale urmează să fie construite noi spații de producție și depozitare. Hala propusă va fi realizată pe fundație din beton armat, cu cadre de beton armat prefabricat, pereți din panouri sandwich și acoperiș tot din …
Citeste mai mult 
CNI: Cum vor fi prioritizate in 2026 proiectele din Programul national de constructii
Contractele privind proiectele de investițiile din Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții, vor fi încheiate după noi criterii. Anul acesta, pentru licitațiile derulate până la sfârșitul anului 2025 și pentru …
Citeste mai mult
Incepe construirea Spitalului Regional Iasi: Luna aceasta, utilajele vor intra in teren
În cursul acestei luni, constructorul Spitalului Regional Iași va mobiliza în șantier echipamentele și utilajele necesare, urmând ca, imediat după această etapă, să înceapă lucrările propriu-zise, după cum a anunțat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății. Anunțul vine după o întâlnire tehnică …
Citeste mai mult
Ministerul Finantelor raspunde propunerilor facute de constructori, prin FPSC
Ministerul Finanțelor a analizat măsurile propuse de constructori, prin Federația Patronatelor Societăților din Construcții, măsuri ce vizează de la compensarea obligațiilor fiscale cu sumele de încasat de la stat, până la modificări fiscale și scheme de sprijin pentru finanțare. La …
Citeste mai mult
Intretinerea drumurilor: Trei firme de constructii, amendate pentru trucarea licitatiilor
Trei companii au fost sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi în valoare totală de 8,29 milioane lei (1,66 milioane euro), pentru trucarea unor licitații organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) prin DRDP Constanța, pe piața …
Citeste mai mult
Finantare pentru construirea centrelor de sanatate mintala
Vor primi finanțare proiectele de investiții în construirea, extinderea, modernizarea sau reabilitarea unităților sanitare publice cu paturi, unități în cadrul cărora funcționează sau vor funcționa centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor. Pentru acet apel de proiecte a fost …
Citeste mai mult
Vor continua investitiile in Arad, iar facturile vor fi platite la timp
Continuare investițiilor în județul Arad și plata la timp a firmelor care lucrează pentru comunitate vor fi asigurate prin măsuri luate la acest început de an de către CJ Arad. Santierul Parcului Fotovoltaic Arad va asigura până la 500 de …
Citeste mai mult
Noul Pachet pentru administratia publica: impozit pe constructii schimbat si reduceri de personal
După ample negocieri în coaliție, luni de amânări și dispute politice, MDLPA a elaborat noul pachet de reformă a administrației publice. Demersul vine după ce varianta inițială a reformei a fost blocată în interiorul coaliției de guvernare, pe fondul opoziției …
Citeste mai mult
Conditii noi de autorizare a centrelor rezidentiale pentru varstnici si persoane cu dizabilitati
Proiectarea și construirea centrelor rezidențiale pentru persoane vârstnice, precum și a centrelor pentru persoane adulte cu dizabilități trebuie să îndeplinească anumite cerințe în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare. Noile condiții au intrat în vigoare (norme atașate la finalul știrii) …
Citeste mai mult
Inflatia a incheiat anul 2025 la 9,7%
Inflația anuală a fost în decembrie 2005 de 9,7% (față de decembrie 2024), consemnând astfel o foarte ușoară scădere comparativ cu luna precedentă când a fost de 9,8%. Pe întreg anul 2025, media anuală a inflației a fost de 7,3%, …
Citeste mai mult
Cresterea numarului de imigranti in tara noastra atenueaza scaderea populatiei
Numărul imigranților în țara noastră a depășind anul trecut pe cel al românilor care emigrează. Imigranții au contribuit astfel la atenuarea scăderii populației rezidente, România continuând să fie o țară de imigrare. Populația rezidentă a fost de 19,04 milioane persoane …
Citeste mai mult
Neobisnuit de multe oferte pentru un contract de peste 35 mil euro
Contractul de execuție lucrări de construcții inginerești, a cărui valoare totală este estimată la peste 35 de milioane de euro, a atras un număr neobișnuit de mare de oferte. Finanțarea va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Dezvoltare Durabila …
Citeste mai mult 
Doua parcuri fotovoltaice, proiecte ale unui antreprenor roman
Lucrările pentru înființarea unor unități fotovoltaice de producere a energiei electrice sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectele fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Vor fi construite și stații de transformare și vor fi amplasate instalații …
Citeste mai mult 
Vor fi demolate constructiile aflate pe un teren de 19 mii mp
O firmă din provincie a pregătit proiectul ce vizează demolarea mai multor corpuri de clădire amplasate pe un teren cu suprafața de peste 19 mii mp. Sunt vizate 20 de corpuri de clădire, cu diverse funcțiuni, ce fac parte dintr-un …
Citeste mai mult 
Cladire rezidentiala, in planul unor antreprenori locali
Edificarea unei clădiri ce va cuprinde unități locative și dotările aferente este prevăzută să demareze într-un mare municipiu din țară. În prezent, acest proiect este pe cale să obțină autorizația de construire. Proiectul va fi dezvoltat pe terenul ce aparține …
Citeste mai mult 
Un mare retailer isi extinde reteaua cu inca o unitate in provincie
Proiectul de dezvoltare a unei noi clădiri ce va cuprinde spații comerciale a ajuns în faza premergătoare obținerii autorizației de construire. În planul de investiții au fost incluse și lucrări pentru realizarea următoarelor obiective: accesuri auto și pietonale, trotuare, amenajări …
Citeste mai mult 
Cresterea preturilor locuintelor va fi mai lenta anul acesta
Piața imobiliară debutează anul acesta cu prețuri mai mari, dar și cu o serie de precauții atât din partea cumpărătorilor, cât și a dezvoltatorilor. Dar creșterea prețurilor de vânzare a locuințelor ”ar putea fi mai lentă în 2026”, estimează Daniel …
Citeste mai mult
Construirea unui terminal intermodal in Ruse primeste finantare
Finanțarea europeană pentru construirea unui terminal intermodal în Ruse afost arpobată de către Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria, relatează Railway Pro. Valoarea totală a proiectului este de aproape 56,5 milioane de euro. Investiția este realizată în cadrul Programului Transport …
Citeste mai mult
Durata de viata a betonului poate fi extinsă de cinci ori doar cu vopsea
A apărut o nouă metodă care poate prelungi durata de viață a betonului de peste cinci ori cu o singură aplicare de vopsea exterioară pentru apartamente, conform The Asia Business Daily. La începutul lunii ianuarie, compania DL E&C a anunțat …
Citeste mai mult
Turcia are printre cele mai mici rate de proprietate a locuintelor
Diviziunea dintre est și vestul Europei a apărut din nou clar în domeniul locuințelor, ratele de proprietate a locuințelor urcând peste 90% în mare parte a Europei Centrale și de Est. Asta în timp ce Turcia rămâne aproape de coada …
Citeste mai mult
Betonul ar putea fi inlocuit de materiale de constructie cu emisii negative de carbon
Materialele de construcție cu emisii negative de carbon dezvoltate de inginerii de la Worcester Polytechnic Institute (WPI) ar putea reprezenta o alternativă viabilă la betonul tradițional, unul dintre cei mai mari generatori de emisii din sectorul construcțiilor. Betonul este responsabil …
Citeste mai mult
Preturile locuintelor si chiriile au crescut la nivel european
Prețurile locuințelor din UE au crescut în ultimele trei luni ale anului 2025, cu 5,5%, iar chiriile au crescut cu 3,1%, comparativ cu al treilea trimestru din 2024, conform datelor Eurostat. Comparativ cu al doilea trimestru al anului 2025, prețurile …
Citeste mai mult
Un proiect rezidential cu peste 1000 de apartamente este in pregatire
Un amplu ansamblu imobiliar, format din blocuri cu peste o mie de unități locative, ar urma să fie dezvoltat într-un municipiu in țară, pe un teren cu suprafața de peste șapte hectare. Terenul este format din mai multe parcele și, …
Citeste mai mult 
Noi reguli pentru lucrarile de demolare
Firmele de construcții ce execută lucrări de demolare vor trebui să respecte noi reglementări elaborate de către autorități și aflate în curs de aprobare. După ce în urma verificărilor ce vor fi impuse prin noile reglementări se constată că toate …
Citeste mai mult 
Incep lucrari pentru largirea unui drum national
Un mare constructor va demara execuția lucrărilor de lărgire a unui drum național, de la două la patru benzi. Valoarea lucrărillor se ridică la 3,6 milioane euro. Intervențiile vor fi finalizate în nouă luni, durată calculată de la data începerii …
Citeste mai mult 
Teren, dintr-un mare municipiu, pregatit pentru construirea de locuinte
Clădiri rezidențiale, cu regim de înălțime mediu, vor fi construite într-un nou ansamblu imobiliar dintr-un mare municipiu din țară. Pentru aceasta este necesară reglementarea din punct de vedere urbanistic a terenului vizat, proiectul aflându-se în etapa premergătoare obținerii aprobării din …
Citeste mai mult 
Contract rutier, estimat la peste 29 mil euro, ofertat
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la peste 29 de milioane de euro. Finanțarea lucrărilor va fi realizată din fonduri europene, prin …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru un contract de peste 10 mil euro
Un număr mare de oferte au fost depuse pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare clădiri, cu valoarea estimată la peste 10 milioane de euro. Finanțarea va fi realizată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional …
Citeste mai mult 
Spatii de retail intr-o noua unitate din provincie
Stocul de noi spații comerciale va crește prin dezvoltarea în provincie a unui proiect de retail. Investiția prevede edificarea de spații comerciale, parcări, accesuri auto și pietonale, trotuare, amenajări exterioare, sistematizare verticală, amplasare post trafo, branșamente la utilități și împrejmuire …
Citeste mai mult 
Un parc comercial va putea fi dezvoltat pe mai mult de 6 mii mp
Proprietarul unui teren, a cărui suprafață depășește 6 mii mp, face demersurile necesare pentru reglementarea acestuia din punct de vedere urbanistic. În prezent, noul proiect parcurge pașii necesari pentru obținerea aprobării din partea autorităților locale. Pe terenul astfel reglementat este …
Citeste mai mult 
Peste 8 ha vor fi pregatite pentru construirea de locuinte
Pentru a putea fi valorificate din punct de vedere imobiliar, mai multe parcele de teren cu suprafața totală de peste opt hectare, situate în apropierea unui mare municipiu, vor fi parcelate și reglementate urbanistic. Acest proiect se află în etapa …
Citeste mai mult 
Proiectele de investitii prioritizate: Ce se va construi în 2026
Autostrăzi de zeci de miliarde de lei, spitale regionale așteptate de peste un deceniu, linii de cale ferată modernizate, dar și investiții mai mici, dar care pot fi finalizate rapid. Acestea sunt incluse în ”Lista proiectelor de investiții semnificative prioritizate …
Citeste mai mult
Anghel Saligny: Cum vor fi prioritizate anul acesta fondurile pentru proiectele de investitii
Fondurile alocate anul acesta pentru finanțarea proiectelor de investiții incluse în programul național Anghel Saligny vor fi direcționate, în pondere de 50%, pentru finalizarea lucrărilor aflate în stadiu avansat de execuție. Mai precis, către proiectele care au depășit gradul de …
Citeste mai mult
In aceasta iarna, tunelurile sunt principalul front de lucru pentru constructorii de autostrazi
Deși, în mod tradițional, sezonul de construcții este considerat închis în țara noastră între 15 noiembrie și 15 martie, șantierele de autostrăzi nu au intrat complet în hibernare. Iarna nu oprește lucrările acolo unde tehnologia și condițiile de siguranță permit …
Citeste mai mult
Autostrada Craiova – Tg Jiu, lot 1: Curtea de Apel intoarce rezultatul contestatiei
Primul lot din drumul de mare viteză Craiova – Filiași – Târgu Jiu, care a reușit să intre în etapa atribuirii contractului de proiectare și execuție, s-a blocat în contestații. După ce unul dintre ofertanți obținuse un rezultat favorabil din …
Citeste mai mult
Lemn: Preturile in 2026 pentru materialele lemnoase neidentificate
Prețurile de referință în 2026 pentru materialele lemnoase care nu pot fi identificate sau găsite au fost stabilite într-un nou proiect de act normativ. Măsura are impact direct asupra sancțiunilor silvice aplicate începând cu acest an și are la bază …
Citeste mai mult
PNRR: Cheltuieli efectuate ar putea fi excluse de la plata finantarii
Cheltuielile efectuate şi declarate de către beneficiarii privați, cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate, vor fi excluse integral sau parţial de la plată. Obligația revine autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor PNRR, potrivit unui nou proiect …
Citeste mai mult
Impozitarea cladirilor la costul de construire
Banii colectați anul acesta din impozitele și taxele locale rămân la bugetele locale, bugetul de stat nemaiputând să asigure transferurile în creștere ca urmare a deficitului bugetar, potrivit precizărilor transmise de Guvern. 535 euro/mp, un cost ”mediu național realist de …
Citeste mai mult
Asociatia Evaluatorilor are un nou presedinte
Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) are un nou președinte. Ioan Bercu a fost ales cu un mandat pentru perioada 2026 – 2027, înlocuindu-l pe Adrian Ioan Popa-Bochiș. Debutul mandatului său coincide cu sărbătorirea a 34 de ani …
Citeste mai mult
Cladiri cu peste 400 de apartamente vor fi construite in Bucuresti
Noul proiect de dezvoltare imobiliară ce va fi realizat în Capitală a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Planul de investiții prevede edificarea unor blocuri cu regim mare de înălțime, ce vor cuprinde, în total, peste 400 de …
Citeste mai mult 
Patru blocuri, cu regim mare de inaltime, pe cale sa obtina autorizatia de construire
Un nou ansamblu cu locuințe colective și spații pentru comerț sau servicii urmează să fie edificat în municipiul București, proiectul fiind aproape să obțină autorizația de construire. Investiția vizează construirea a patru corpuri de clădire, realizarea de parcări, alei carosabile …
Citeste mai mult 
Ansamblu cu trei cladiri rezidentiale, intr-un mare oras din tara
Proiectul de dezvoltare, într-un mare oraș din țară, a unui ansamblu ce va cuprinde trei clădiri rezidențiale parcurge ultimii pași necesari în vederea obținerii autorizației de construire. În total, sunt prevăzute să fie realizate aproape o sută de apartamente. Totodată, …
Citeste mai mult 
Peste 32 mii mp scd pentru o viitoare ferma
Spații cu suprafața construită desfășurată de peste 32 mii mp vor fi construite pentru o viitoare fermă – proiect al unui investitor străin. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru: asigurarea utilităților, amenajarea accesului prevăzut cu filtru dezinfector rutier. Documentația …
Citeste mai mult 
Centru comercial: Proiect in pregatire pe un teren din provincie
Un teren dintr-un mare municipiu urmează să fie eliberat de construcțiile existente, astfel încât, ulterior, pe amplasament să poată fi construit un mare centru comercial. Clădirile propuse să fie desființate au avut diverse funcționalități: spălătorie auto, bazin de apă decantor, …
Citeste mai mult 
O singura oferta pentru un contract de peste 20 mil euro
Doar o singură ofertă a fost depusă pentru proiectarea și executarea lucrărilor de construcții inginerești prevăzute într-un contract a cărui valoare estimată este de peste 20 milioane de euro. Finanțare este ”din alte fonduri”, nu din fonduri europene, potrivit SEAP. …
Citeste mai mult 
Teren de peste 1 ha, din Bucuresti, curatat de constructiile vechi
Mai multe construcții industriale, aflate pe un teren cu suprafața de peste un hectar, din Capitală urmează să fie demolate. De asemenea, vor fi desființate platformele exterioare și va fi împrejmuit terenul. În prezent, acest proiect parcurge etapele necesare în …
Citeste mai mult 
Zece cladiri vor fi intr-un amplu ansamblu imobiliar ce va fi construit langa Capitala
Mai multe blocuri cu locuințe și spații comerciale se vor regăsi într-un nou ansamblu imobiliar de anvergură, ce va fi dezvoltat într-o localitate din apropierea municipiului București. Planul de investiții vizează și realizarea unei parcări multietajate, asigurarea utilităților și amenajarea …
Citeste mai mult 
Parc eolian, de peste 300 MW, proiect al unor investitori straini
O nouă investiție străină este prevăzut să fie realizată pe piața energiei regenerabile din țara noastră. Proiectul, aflat în faza premergătoare obținerii autorizației de construire, prevede înființarea unui parc eolian, cu puterea totală instalată de peste 300 MW. De asemenea, …
Citeste mai mult 
Unitate medicala privata, investitie de peste 9,5 mil euro
Proiectul ce vizează realizarea unui spital privat cu ambulatoriu de specialitate, cu funcțiuni medicale integrate, parcurge ultimii pași în vederea obținerii autorizației de construire. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 9,5 milioane de euro. …
Citeste mai mult 
Spatii de birouri si locuinte de serviciu intr-un nou proiect imobiliar
Două corpuri de clădire, ce vor include spații pentru birouri, prestări servicii, comerț, precum și locuințe de serviciu vor fi realizate în cadrul unui nou proiect de dezvoltare imobiliară din provincie. Acest proiect parcurge în prezent ultima etapă dinaintea obținerii …
Citeste mai mult 
Hala cu spatii de productie si depozitare pentru un producator autohton
Pentru extinderea activității unei firme locale urmează să fie construite noi spații de producție și depozitare. Hala propusă va fi realizată pe fundație din beton armat, cu cadre de beton armat prefabricat, pereți din panouri sandwich și acoperiș tot din …
Citeste mai mult 
Neobisnuit de multe oferte pentru un contract de peste 35 mil euro
Contractul de execuție lucrări de construcții inginerești, a cărui valoare totală este estimată la peste 35 de milioane de euro, a atras un număr neobișnuit de mare de oferte. Finanțarea va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Dezvoltare Durabila …
Citeste mai mult 
Doua parcuri fotovoltaice, proiecte ale unui antreprenor roman
Lucrările pentru înființarea unor unități fotovoltaice de producere a energiei electrice sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectele fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Vor fi construite și stații de transformare și vor fi amplasate instalații …
Citeste mai mult 
Vor fi demolate constructiile aflate pe un teren de 19 mii mp
O firmă din provincie a pregătit proiectul ce vizează demolarea mai multor corpuri de clădire amplasate pe un teren cu suprafața de peste 19 mii mp. Sunt vizate 20 de corpuri de clădire, cu diverse funcțiuni, ce fac parte dintr-un …
Citeste mai mult 
Cladire rezidentiala, in planul unor antreprenori locali
Edificarea unei clădiri ce va cuprinde unități locative și dotările aferente este prevăzută să demareze într-un mare municipiu din țară. În prezent, acest proiect este pe cale să obțină autorizația de construire. Proiectul va fi dezvoltat pe terenul ce aparține …
Citeste mai mult 
Un mare retailer isi extinde reteaua cu inca o unitate in provincie
Proiectul de dezvoltare a unei noi clădiri ce va cuprinde spații comerciale a ajuns în faza premergătoare obținerii autorizației de construire. În planul de investiții au fost incluse și lucrări pentru realizarea următoarelor obiective: accesuri auto și pietonale, trotuare, amenajări …
Citeste mai mult 
Un proiect rezidential cu peste 1000 de apartamente este in pregatire
Un amplu ansamblu imobiliar, format din blocuri cu peste o mie de unități locative, ar urma să fie dezvoltat într-un municipiu in țară, pe un teren cu suprafața de peste șapte hectare. Terenul este format din mai multe parcele și, …
Citeste mai mult 
Noi reguli pentru lucrarile de demolare
Firmele de construcții ce execută lucrări de demolare vor trebui să respecte noi reglementări elaborate de către autorități și aflate în curs de aprobare. După ce în urma verificărilor ce vor fi impuse prin noile reglementări se constată că toate …
Citeste mai mult 
Teren, dintr-un mare municipiu, pregatit pentru construirea de locuinte
Clădiri rezidențiale, cu regim de înălțime mediu, vor fi construite într-un nou ansamblu imobiliar dintr-un mare municipiu din țară. Pentru aceasta este necesară reglementarea din punct de vedere urbanistic a terenului vizat, proiectul aflându-se în etapa premergătoare obținerii aprobării din …
Citeste mai mult 
Contract rutier, estimat la peste 29 mil euro, ofertat
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la peste 29 de milioane de euro. Finanțarea lucrărilor va fi realizată din fonduri europene, prin …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru un contract de peste 10 mil euro
Un număr mare de oferte au fost depuse pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare clădiri, cu valoarea estimată la peste 10 milioane de euro. Finanțarea va fi realizată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional …
Citeste mai mult 
Cladiri cu peste 400 de apartamente vor fi construite in Bucuresti
Noul proiect de dezvoltare imobiliară ce va fi realizat în Capitală a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Planul de investiții prevede edificarea unor blocuri cu regim mare de înălțime, ce vor cuprinde, în total, peste 400 de …
Citeste mai mult 
Patru blocuri, cu regim mare de inaltime, pe cale sa obtina autorizatia de construire
Un nou ansamblu cu locuințe colective și spații pentru comerț sau servicii urmează să fie edificat în municipiul București, proiectul fiind aproape să obțină autorizația de construire. Investiția vizează construirea a patru corpuri de clădire, realizarea de parcări, alei carosabile …
Citeste mai mult 
Ansamblu cu trei cladiri rezidentiale, intr-un mare oras din tara
Proiectul de dezvoltare, într-un mare oraș din țară, a unui ansamblu ce va cuprinde trei clădiri rezidențiale parcurge ultimii pași necesari în vederea obținerii autorizației de construire. În total, sunt prevăzute să fie realizate aproape o sută de apartamente. Totodată, …
Citeste mai mult 
Peste 32 mii mp scd pentru o viitoare ferma
Spații cu suprafața construită desfășurată de peste 32 mii mp vor fi construite pentru o viitoare fermă – proiect al unui investitor străin. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru: asigurarea utilităților, amenajarea accesului prevăzut cu filtru dezinfector rutier. Documentația …
Citeste mai mult 
Centru comercial: Proiect in pregatire pe un teren din provincie
Un teren dintr-un mare municipiu urmează să fie eliberat de construcțiile existente, astfel încât, ulterior, pe amplasament să poată fi construit un mare centru comercial. Clădirile propuse să fie desființate au avut diverse funcționalități: spălătorie auto, bazin de apă decantor, …
Citeste mai mult 
Un parc eolian va fi infiintat cu o investitie de 690 mil euro
Zeci de turbine eoliene vor fi amplasate în cadrul unei noi unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile. Pentru înființarea noului parc eolian, investitorii au estimat ca fiind necesară o sumă de aproape 690 milioane de euro. În …
Citeste mai mult 
Cladire rezidentiala de peste 11 mii mp scd, proiectul unui dezvoltator local
Locuințe și spații comerciale / birouri vor fi realizate într-o clădire cu suprafața totală desfășurată de peste 11 mii mp, ce va fi edificată într-un mare oraș, din zona montană. Proiectul de dezvoltare imobiliară se află în etapa premergătoare obținerii …
Citeste mai mult 
Lucrari de reabilitare termica de 2,9 mld euro vor fi atribuite anul acesta
Lucrări de extindere, consolidare, modernizare, reabilitare termică a clădirilor urmează să fie atribuite anul acesta, procedura de achiziție publică trecând de etapa depunerii ofertelor de către constructori. Valoarea maximă totală estimată a acestor lucrări este de peste 2,9 miliarde de …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru lucrari de peste 3 mld lei
Lucrări de reabilitarea a blocurilor de locuințe, cu valoarea estimată totală de peste 3 miliarde de lei, au fost ofertate de un mare număr de firme de construcții. Contractul vizează realizarea unor intervenții complexe asupra fondului locativ, având ca obiectiv …
Citeste mai mult 
Contract de peste 93 mil euro primeste o singura oferta
O singură ofertă a fost depusă pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări construcții inginerești, contract cu valoarea estimată de peste 93 de milioane de euro. Procedura se desfășoară sub incidența clauzei suspensive. Contractul va putea fi semnat …
Citeste mai mult 
Un ansamblu cu peste 450 de apartamente va fi construit intr-un mare municipiu
Noi clădiri, cu locuințe colective, birouri și spații comerciale urmează să fie construite într-unul din marile municipii din țară. În total, ansamblul nou-propus va cuprinde peste 450 de unități locative. Acest proiect parcurge în prezent pașii necesari în vederea obținerii …
Citeste mai mult 
Investitie de peste 5 mil euro in construirea de spatii logistice
Spații de depozitare, spații de birouri și anexe tehnice vor fi construite într-un oraș din apropierea unui mare municipiu, de către un investitor autohton. De asemenea, sunt prevăzute să fie executate și lucrări pentru realizarea de platforme și amenajări exterioare. …
Citeste mai mult 
Noi parcuri fotovoltaice, dezvoltate de investitori straini, cu 54 mil euro
Proiectele ce vizează înființarea unor noi unități fotovoltaice de producere a energiei electrice sunt pe cale să obțină autorizația de construire. Valoarea noii investiții cu capital străin este estimată la 54 milioane de euro. Viitoarele parcuri fotovoltaice vor face parte …
Citeste mai mult 
Cu spatii de peste 11 mii mp va fi extinsa o ferma zootehnica
Proprietarul unei ferme zootehnice a decis să investească în construirea de noi spații, necesare pentru dezvoltarea activității. Pentru noile construcții a fost proiectată o suprafață construită totală ce depășește 11 mii mp. Acest proiect este pe cale să obțină autorizația …
Citeste mai mult 
Mai multe tronsoane de cladire vor fi construite in provincie
Lucrările pentru dezvoltarea unui nou ansamblu imobiliar sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectul fiind pe cale de a obține autorizația de construire. Planul de investiții prevede construirea unei clădiri cu funcțiuni mixte (locuințe, spații comerciale și pentru …
Citeste mai mult 
Noua ordonanta ”trenulet” aduce cota unica de impozitare pentru IMM-uri, schimbari pentru bugetele locale, reduceri de taxe
Cotă unică pentru IMM-uri, noi reguli de repartizare a impozitului pe venit către bugetele locale, reduceri temporare de taxe, eliminarea unor impozite începând cu 2027– acestea sunt noutățile ordonanței ”trenuleț”, intrată în dezbatere publică. Acest amplu pachet de modificări fiscal-bugetare, …
Citeste mai mult
Anghel Saligny in 2026: Cum functioneaza noul mecanism al cofinantarilor
Mecanismul de cofinanțare propus de Ministerul Dezvoltării introduce o abordare diferențiată între unitățile administrativ-teritoriale mici și cele cu capacitate administrativă și financiară ridicată. Pentru comunele și UAT-urile mici, statul nu va solicita cofinanțare, astfel încât lipsa resurselor locale să nu …
Citeste mai mult
Cladire comerciala, cu peste 5 mii mp sc, langa Bucuresti
Proiectul de dezvoltare imobiliară, propus să fie realizat într-o localitate din apropierea Capitalei, vizează edificarea unei clădiri cu funcțiune comercială. Documentația proiectului prevede că suprafața construită va depăși 5 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în vederea …
Citeste mai mult 
Teren de peste 22 mii mp, dintr-un mare municipiu, pregatit pentru dezvoltari imobiliare
Terenul cu suprafața de peste 22 mii mp, situat într-un mare municipu din țară, este pregătit pentru noi dezvoltări imobiliare. În acest scop vor fi demolate construcțiile aflate pe teren, construcții a căror suprafață totală depășește 12 mii mp. În …
Citeste mai mult 
Agregate minerale: Peste 1,4 mil mc, extrasi prin extinderea unui perimetru
O firmă specializată în lucrări extractive intenționează să extindă excavația existentă pentru exploatarea și valorificarea agregatelor minerale. Volumul de nisip și pietriș estimat că va fi extras depășește 1,4 milioane mc. Ulterior, pe amplasament va fi amenajat un lac de …
Citeste mai mult 
Unitate noua de productie si depozitare, in provincie
Va fi construită o nouă unitate de producție și depozitare, acesta fiind proiectul de investiții al unui producător local din provincie. Documentația proiectului se află în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Investiția vizează intensificarea creșterii durabile și a competitivității …
Citeste mai mult 
Sapte oferte au fost contestate de catre participantul la o licitatie
Unul dintre participanții la procedura de achiziție publică lansată pentru atribuirea contractului de execuție a unor lucrări de creștere a performanței energetice a contestat 7 dintre cele 11 oferte depuse. Contractul în cauză are o valoare estimată de 4,5 milioane …
Citeste mai mult 
Cladire cu 14 niveluri in Capitala, pentru locuinte si spatii comerciale
Parcurge etapa dinaintea obținerii autorizației de construire proiectul de edificare în municipiul București a unei clădiri cu 14 niveluri, ce va cuprinde locuințe la etaje și spații cu funcțiuni mixte. Investiția prevede și asigurarea utilităților, precum și împrejmuirea terenului. Viitorul …
Citeste mai mult 
Peste 280 apartamente, intr-un viitor ansamblu din Bucuresti
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară, propus să fie realizat în Capitală, parcurge etapele necesare în vederea obținerii autorizației de construire. Documentația proiectului prevede realizarea unui ansamblu imobiliar cu peste 280 de unități locative. Viitoarele blocuri vor fi construite în …
Citeste mai mult 
Peste 2 mii mp de noi hale, intr-un mare municipiu
Un ansamblu industrial va fi edificat într-unul din marile municipii din țară. Pentru viitoarele hale a fost proiectată o suprafață construită totală ce depășește 2 mii mp. Acest proiect se află în prezent în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. …
Citeste mai mult 
Un teren de peste 5 mii mp din Capitala era pregatit pentru dezvoltari imobiliare
Mai multe corpuri de clădire din municipiul București urmează să fie demolate integral sau parțial. Acestea sunt amplasate pe un teren a cărui suprafață depășește 5 mii mp. În prezent, acest proiect parcurge pașii necesari în vederea obținerii autorizației de …
Citeste mai mult 
Dezvoltarea unui cartier de case va primi autorizatie
Ansamblu imobiliar, format din mai multe locuințe individuale, este pe cale să obțină autorizația de construire. Proiectul a fost pregătit spre a fi edificat într-o localitate din apropierea unui mare municipiu, Investiția prevede și execuția de lucrări pentru realizarea racordurilor …
Citeste mai mult 
Hala cu aproape 7 mii mp, langa Capitala, edificata pentru inchiriere
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară este pregătit pentru a fi realizat într-o localitate din apropierea Capitalei. Documentația proiectului, care este pe cale de a obține autorizația de construire, prevede edificarea unei hale cu suprafața de aproape 7 mii mp, …
Citeste mai mult 
Peste 8,5 mii mp de noi spatii pentru depozitare materiale de constructii
Mai multe hale, cu spații de depozitare, vor fi edificate în provincie de către un producător de materiale de construcții. Pentru noul ansamblu industrial a fost proiectată o suprafață construită totală de peste 8,5 mii mp. Acest proiect parcurge în …
Citeste mai mult 
Hala de productie si corp administrativ, edificate in provincie
Un antreprenor din Capitală dorește să își dezvolte activitatea la punctul său de lucru deschis în provincie. În acest sens va fi edificată o hală de producție și un corp administrativ. În prezent, documentația proiectului parcurge pașii necesari pentru obținerea …
Citeste mai mult 
Hale de depozitare si instalatii tehnice, pentru o firma locala
Planul de investiții al unei firme locale din domeniul extractiv vizează edificarea unor hale de depozitare și amplasarea instalațiilor necesare pentru desfășurarea activității. Potrivit proiectului, care a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire, va fi realizată o suprafață …
Citeste mai mult 
Constructii cu peste 3,5 mii mp sc vor fi demolate
Proiectul de investiții ce vizează demolarea unor construcții industriale dintr-un municipiu este pe cale să obțină autorizația de desființare. Potrivit documentației proiectului, suprafața construită totală propusă pentru desființare depășește 3,5 mii mp. Corpurile de clădire vizate sunt amplasate în municipiul …
Citeste mai mult 
Vor putea incepe lucrarile de construire din etapa I a unei variante de ocolire
Vor putea începe lucrările din prima etapă a proiectului de realizare a unei șoșele de centură. Valoarea acestor lucrări se ridică la peste 43 milioane de euro, finanțarea fiind din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare. Proiectul va fi …
Citeste mai mult 
Lucrari de reabilitare constructii ingineresti, de 23 mil euro
Vor fi realizate lucrări de reabilitare constructii ingineresti, proiect a cărui valoare a fost estimată la aproximativ 23 milioane de euro. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri de la bugetul de stat. Pentru acest proiect au fost elaborați …
Citeste mai mult 
Parc eolian de peste 50 MW, in prag de autorizare
Proiectul de investiții ce vizează înființarea unui parc eolian, cu puterea totală instalată de peste 50 MW, este pe cale să primească autorizație de construire. Pe lângă amplasarea turbinelor eoliene, investiția prevede și realizarea altor obiective: căi de comunicații, platforme …
Citeste mai mult 
Va fi reluata o licitatie anulata pentru 11 mil euro
Cu toate că pe 22 octombrie, autoritatea contractantă a anulat procedura de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de construcții inginerești, totuși CNSC a obligat-o să reia procedura respectivă. Valoarea estimată a contractului este de 11,4 milioane euro, …
Citeste mai mult 
O singura oferta pentru un contract de lucrari de 10 mil euro
O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări de reparații construcții inginerești. Valoarea totală a contractului este estimată până la aproape zece milioane de euro, iar …
Citeste mai mult 
Ansamblu cu mii de apartamente, aproape de autorizare
Un amplu proiect de dezvoltare imobiliară, ce urmează să fie realizat în apropierea unui mare municipiu, este pe cale să obțină autorizația de construire. Investiția vizează edificarea mai multor blocuri ce vor cuprinde mii de unități locative, precum și spații …
Citeste mai mult 
Important proiect rutier, de peste 27 mil euro, intr-un municipiu
Edilii unuia dintre marile municipii din țară au în plan realizarea unui important proiect rutier. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 27 milioane euro, potrivit indicatorilor tehnico-economici ce urmează să fie aprobați de către …
Citeste mai mult 
Peste 26 mil euro, pentru crearea unui coridor de mobilitate
Un coridor de mobilitate este prevăzut să fie realizat într-unul din marile minicipii din țară, valoarea investiției fiind estimată la peste 26 milioane de euro. Scopul general este acela de a implementa un coridor verde, atât din punct de vedere …
Citeste mai mult 
Contract de lucrari spitalicesti, estimat la aproape 26 mil euro, ofertat
Mai multe oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract ce vizează proiectarea și execuția lucrărilor la o unitate spitalicească. Valoarea totală a contractului este estimată la aproape 26 de milioane de euro, …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru un contract rutier de 16 mil euro
Firmele de construcții s-au arătat foarte interesate să obțină un contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la un maxim de aproape 16 milioane de euro. Nu mai puțin de douăsprezece oferte au fost depuse în cadrul …
Citeste mai mult 
Hotel de 5 stele intr-o cladire cu 12 niveluri, dintr-un nou complex turistic
Un nou complex turistic, ce va cuprinde și un hotel de cinci stele, este prevăzut să fie construit într-o zonă turistică. Planul de investiții prevede și execuția lucrărilor pentru sistematizarea terenului, extinderea rețelelor de utilități, branșamente și racorduri și împrejmuirea …
Citeste mai mult 
Unitate noua de productie materiale de constructii
O unitate de producție materiale de construcții din provincie urmează să fie extinsă. Investiția vizează edificarea a peste 7 mii mp de noi spații de producție și spații tehnice, realizarea unui racord electric, a unor platforme betonate și a împrejmuirii …
Citeste mai mult 
Va fi atribuit contractul de 11 mil euro pentru executie lucrari de regenerare urbana
Contractul pentru execuție lucrări de reabilitare urbană, cu valoarea estimată de aproape 11 milioane de euro, urmează să fie atribuit, după ce CNSC a soluționat contestația unuia dintre participanții la procedura de achiziție publică. Lucrările vor fi finanțate din fonduri …
Citeste mai mult 
Revista
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ noiembrie-decembrie 2025
Din cuprins:• Valentin Florea, director general Davide Construct: O adevarata batalie pe lucrarile mici
• Cristian Ioan Luca, directorul general al firmei de constructii AWE Infra: La sistarea proiectelor, nu toate lucrarile pot fi conservate fara a suferi deteriorari
• Marius Turcanu, directorul general al companiei Conedil Iasi: Sunt greoaie incasarile atat de la stat, cat si din mediul privat
• Arges: Unele investitii risca sa fie suspendate temporar din cauza sistarii decontarilor
revista ARENA Constructiilor nr. 7/ octombrie 2025
Din cuprins:• Statul ar trebui sa pregatească 30 miliarde de euro pentru contractele de constructii
• Liviu Simion, presedintele PSC: Realizarea la timp a proiectelor de investitii necesita predictibilitate, reducerea birocratiei si scurtarea termenelor de plata
• Drumurile expres: Cand vom circula pe drumurile expres din sud - estul tarii
• Metrou: Bucurestiul va avea doua noi linii de metrou, in viitor
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2025
Din cuprins:• Cosmin Vilcu, presedintele filialei Sibiu a PSC: Modificarile legislative aplicate in termen scurt creeaza un soc companiilor
• Irinel Tofan, presedintele filialei Iasi a PSC: Constructorii au nevoie de o perioada rezonabila de timp pana la aplicarea schimbarilor legislative
• Radu Samoila, director general Eky-Sam Iasi: Incertitudinea legislativa face imposibila planificarea activitatii de către constructori
• Catalin Simion, director general Nomis 2003 Galati: Daca nu ni se plătesc facturile, vom fi nevoiti sa disponibilizam din personal
Revista ARENA Constructiilor nr 5/iulie-august 2025
Din cuprins:• PSC Oltenia: Asigurarea la timp a platilor este primul pas pentru eficientizarea folosirii banilor publici
• PSC Galati: Statul ii impovareaza mai degraba pe cei bun-platnici
• PSC Vest: Mai bine nu incepem lucrarile decat sa lucram si sa nu fim platiti
• Patronatul Drumarilor: Fara finantare, lucrarile demarate se degradeaza si firmele falimenteaza
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2025
Din cuprins:• Vom circula mai curand pe autostrada A0 decat pe centura modernizata
• Nicolae Noica: Un minister unic al Lucrarilor Publice ar putea asigura continuitatea investitiilor
• Aprobare tacita, dar sa stim si noi!
• Achizitiile prin concurs de solutii ar putea creste calitatea investitiilor de anvergura
Revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2025
Din cuprins:• Anghel Saligny: Cererile de plata sunt mai putine pentru ca multe investitii sunt in proiectare
• Fotovoltaice: Proiecte noi pentru infiintarea de parcuri fotovoltaice de peste 560 MW
• Polytrade Global: Structura integrata si dezvoltare regionala pentru tranzitia energetica
• Mari proiecte rutiere: Ani intregi de intarzieri in elaborarea studiilor de fezabilitate
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2025
Din cuprins:• Avem bani europeni, dar fara constructori nu pot fi terminate proiectele
• Daniel Piturlea, președintele Concelex: Prudenta sporita în piata constructiilor si o dinamica dificila
• Virginia Farcas, manager MIS Grup: Multe proiecte noi sunt amanate, deciziile de investitii fiind luate cu tot mai mare precautie
• Agentia Nationala pentru Achizitii Publice: Intarzierea platilor pentru contractele de investitii publice
Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2025
Din cuprins:• Fara finantare, constructorii nu pot sustine continuarea lucrarilor de drumuri
• Ministrul Cseke Attila: ”Vom acorda finantare pentru investitiile aproape de finalizare, urmand investitiile in derulare si cele noi”
• Modificarea pretului contractului dupa eliminarea integrala a facilitatilor fiscale pentru angajatii din constructii
• Drumuri expres: Anul acesta vor incepe lucrarile pentru construirea a 130 de km de drum expres
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2024
Din cuprins:• Galceava dintre proiectanti si constructori, intre legende si realitati
• Cristian Erbasu: ”Anul acesta am inceput foarte multe proiecte mari”
• TOPUL CONSTRUCTORILOR: Constructorii romani urca in topul firmelor, devansand firme cu capital strain
• Fundatii speciale: Dewatering & Piling modernizeaza infrastructura portuara, cu tehnologii de ultimă ora si echipe specializate
Revista ARENA Constructiilor nr. 7/ octombrie 2024
Din cuprins:• Vocea constructorilor: Plata la timp a facturilor si valoare multumitoare a contractelor – conditii pentru atribuirea licitatiilor
• Ziua Nationala a Constructorului: Breasla constructorilor, apreciata prin zeci de mesaje cu urari
• Tinerii specialisti: Volumul in crestere de investitii publice atrage tineri in sectorul constructiilor
• Bucuresti: Proiecte cu aproape 600 de apartamente sunt pregatite de un cunoscut dezvoltator
Revista ARENA Constructiilor nr.6/ septembrie 2024
Din cuprins:• Inca 2.100 km de drum de mare viteza vor intra in licitatie anii viitori
• Peste jumatate din valoarea contractelor de autostrazi revine constructorilor straini
• Achizitii publice: Preturi prea bune ca sa fie adevarate
• Preturile mici pentru lucrarile de constructii aduc nu riscuri, ci certitudini ca vor fi probleme
Revista ARENA Constructiilor nr.5/ iulie-august 2024
Din cuprins:• Cererea de lucratori calificati nu este acoperita nici macar in proportie de 30%
• Sursa de finantare a calificarii ar trebui prevazuta in devizul general al proiectelor de investitii
• Criza de lucratori calificati este cu mult peste ceea ce va inchipuiti
• Inspectia Muncii: Ucenicia in constructii
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2024
Din cuprins:• Proiecte mai scumpe decat estimarile, in lipsa cooperarii dintre autoritati si constructori
• Standardele de cost pentru drumuri nu tin cont de departarea santierului de sursele de agregate
• Diferente de 8-15% intre costul standard si cel efectiv
• Constructorii se confrunta cu provocari specifice industriei
Revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2024
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2024
Din cuprins:• Consiliile Judetene promit decontarea la timp a facturilor
• Selectarea celor mai potriviti contractanti, sarcina grea pentru autoritatile contractante
• Autoritatile judetene vor sa colaboreze cu FPSC pentru a realiza cat mai bine proiectele de investitii
• Diriginti de santier: Ce se intampla pe santiere
Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2024
Din cuprins:• Infrastructura de apa si apa uzata: Avizele se obtin, in medie, intre 57 si 452 de zile
• S-a accentuat nevoia constructorilor pentru capital de lucru
• Ce alegem pentru arhitectura in anul alegerilor?
• Piata de arhitectura: Factori noi vor influenta anul acesta activitatea birourilor de arhitectura
revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2023
Din cuprins:• Arhitectii si administratia – colaborare, interactiune sau veriga lipsa
• Cristian Erbasu: ”Cea mai mare parte a profitului merge catre dezvoltarea firmelor din grup”
• TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice
• Constructorii cu cele mai mari contracte obtinute anul acesta
Revista ARENA Constructiilor nr 7/ octombrie 2023
Din cuprins:• Peste 3.300 ha de teren pentru parcuri industriale
• Gijs Klomp, WDP Romania: Unde este posibil intentionam sa crestem suprafata inchiriabila a parcurilor noastre
• VGP: Anul acesta va mai fi livrata o cladire in parcul din Brasov
• Diriginti de santier: unele lucrari de constructii sunt incetinite din cauza penuriei de specialisti atestati
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2023
Din cuprins:• TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom
• 12 drumuri expres vor fi scoase la licitatie pentru atribuirea contractelor de executie
• Bucuresti: Piata proprietatilor cu adevarat de lux este destul de restransa si are fluctuatii relativ reduse
• Brasov: Pretul locuintelor de lux inca este mai mic in Brasov decat in alte orase
Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2023
Din cuprins:• Drumurile expres Pascani - Suceava - Siret au intarzieri in proiectare
• Ce contracte de peste 1 miliard de lei au primariile din Bucuresti
• Spitale de mari arsi: toate santierele vor fi deschise in acest an
• Cum contribuie arhitectura la calitatea vietii?
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2023
Din cuprins:• Centuri ocolitoare pe intreg cuprinsul tarii
• Autostrada Brasov – Sibiu: primii contractanti vor fi alesi anul acesta
• Proiecte gresite sau pretentii disproportionate?
• Piata este in continuare activa, cu multe cereri
Revista ARENA Constructiilor nr. 3/ mai 2023
Din cuprins:• Serviciile private pentru situatii de urgenta – reglementari si aspecte practice
• Timpul optim pentru proiectare
• Pe Autostrada Moldovei sunt mobilizați circa 3.000 de oameni si peste 1.150 de utilaje
• Terenuri Bucuresti – Ilfov: mai putini clienți, dar mai hotarati sa cumpere
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2023
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2023
Din cuprins:• Cand vom circula pe Autostrada Transilvania, de la Brasov la Bors
• Noile viteze ale pietei constructiilor exced actualul sistem birocratic al investitiilor
• Proiectantii trebuie sa faca fata si provocarilor in relatia cu autoritatile locale
• Clauze contractuale mai “stranse”, intr-o piata a proiectelor imobiliare contractata
Revista ARENA Constructiilor nr 8/nov-dec 2022
Din cuprins:• TOPUL CONSTRUCTORILOR
• Trei litere care ne vor schimba modul de a intelege constructiile: BIM
• Investitia in terenurile construibile, calculata pe metru patrat sau pe punctul de CUT
• Sunt achizitii de terenuri mai mult pentru portofoliu
Revista ARENA Constructiilor nr 7/ octombrie 2022
Din cuprins:• Concursul de solutii: de la achizitie publica, la semn al calitatii in constructii si al transparentei in administratie
• Boom-ul vanzarilor de utilaje, incert pentru distribuitorii de profil
• Dinspre achizitii spre inchirieri?
• Rentier din chirii imobiliare
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2022
Din cuprins:• Global Investment Group Bucuresti – focusati pe performanta!
• Cererea se mentine ridicata, dar a redevenit sezoniera
• Pretul este in continuare criteriul principal pe baza caruia clientii iau deciziile
• Interes crescut pentru proprietati bine pozitionate, aproape de metrou
Revista ARENA Constructiilor nr5/ iulie-august 2022
Din cuprins:• ISC: Mai putine santiere in Bucuresti
• Fonduri europene si ajutoare de stat intre 20.000 și 45 mil. EUR, disponibile pentru companii
• ALPHA BUILDERS Constanta ghidati de calitate: Blocurile turn reprezinta ”perlele coroanei”
• Brasov- Sibiu: Preturile noilor apartamente au crescut cu 25%
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2022
Din cuprins:• Intretinerea drumurilor nationale necesita suplimentarea fondurilor alocate
• Arhitecti si ingineri, la fel si diferiti
• Producatori locali de materiale de constructii, preluati de un holding specializat
• Parcul Industrial Oradea: Finantarea si masurile guvernamentale ar putea incuraja investitorii in procesul de investitii
Revista ARENA Constructiilor nr. 3/ mai 2022
Din cuprins:• Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu: ”Vom veni cu ajustari financiare, dar si cu alte solutii pentru a nu diminua ritmul deja instituit pe santiere”
• Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, Cseke Attila: Avizarea unica va reduce termenele de emitere a actelor urbanistice
• Orase sustenabile. Semnul intrebarii.
• Ansambluri rezidentiale - Noutati pe scurt
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2022
Din cuprins:• Noua realitate in constructii: ”Prin noi insine” ne reducem dependenta economica
• Mai puține documentatii de urbanism, dar mult mai riguros analizate
• Adapostul din adapost
• La cat ajunge costul dirigentiei de santier pentru o casa
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2022
Din cuprins:• Consum mai mare de resurse pentru un consum redus de energie
• Cristian Erbașu: ”Sunt riscuri majore de nerealizare a proiectelor de investitii publice”
• Cresterea semnificativa a salariilor din constructii pare inevitabila in acest an
• Conditiile contractuale, din ce in ce mai nefavorabile constructorilor
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2021
Din cuprins:• Contracte Design sau Design & Build?
• Daniela Kasper: „Dezvoltarea bazata pe lacomie in perioadele bune implica riscuri imense in perioadele de criza”
• Bianca Eana, director de vanzari, Transilvania Residence: ”Succesul in imobiliare este direct proportional cu gradul de satisfactie a clientilor”
• Concept nou pentru locuinte în Bacau: „Soimul” Conbac - nascut din dorinta de a demonstra ca si in Romania pot fi realizate proiecte deosebite
Revista ARENA Constructiilor nr 7/octombrie 2021
Din cuprins:• Tinerii ingineri din constructii, intre mirajul strainatatii si oportunitatile autohtone
• Prea putini arhitecti pentru prea multe proiecte?
• ALPHA BUILDERS Constanța: 20 de ani de profesionalism
• Apartamentele noi de pe litoral raman in atentia investitorilor imobiliari
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2021
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iul – aug 2021
Din cuprins:• Santiere oprite, penurie de lucratori calificati – obstacole in calea investitiilor promise de Guvern
• A gresi e omeneste, dar nu si in proiectare
• Viitor turn cu 21 de niveluri
• Continua dezvoltarea unui ansamblu finantat de investitori israelieni
Revista ARENA Constructiilor nr 4/iunie 2021
Din cuprins:• Ajustarea valorii contractelor ca efect al scumpirii materialelor de constructii
• Scumpirea materialelor de constructii ar putea bloca proiectele de drumuri
• Birocratia autorizarii in constructii – intre frana si necesitate
• Urban Plaza - proiectul care redefineste linia orizontului la Brasov
Revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2021
Din cuprins:• Cum se descurca firmele de constructii primavara aceasta
• Ce intarzie realizarea marilor proiecte de infrastructura rutiera
• Brasov: Conceptul construirii de case familiale prinde teren
• Bucuresti: Vara aceasta incepe constructia a peste 550 de apartamente
Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2021
Din cuprins:• Un alt fel de planificare urbana
• Arhitect-sef Oradea: Autorizatii de construire numai pentru cladiri nZEB
• Arhitect-sef Arad: Actele de urbanism pot fi scanate cu ajutorul unui cod QR
• Arhitect-sef Miercurea Ciuc: Cererea de locuinte noi este in crestere
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2021
Din cuprins:• nZEB, intre mit si posibilitate
• Drumari: Facilitatile fiscale si protectia sociala reduc penuria de muncitori
• Romanii vor sa fie contractori principali in marile proiecte publice ale tarii
• Alina Alisa Bratu, arhitect sef al Sectorului 2: Noile dezvoltari imobiliare vor trebui sa respecte conditionari stricte
Revista ARENA Constructiilor nr.8 / nov – dec 2020
Din cuprins:• Multe ansambluri noi sunt sub nivelul celor comuniste
• Calitatea locuirii este sacrificata in favoarea unor profituri cat mai mari
• Cele mai multe dintre locuintele noi sunt de slaba calitate
• Ansambluri vechi si noi, de la sistematizarea centralista la urbanismul de reglementare
Revista ARENA Constructiilor nr.7/ octombrie 2020
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2020
Din cuprins:• Cum sunt verificate devizele proiectelor de investitii finantate din fonduri europene
• De la tendinte in arhitectura, la necesitatea de schimbare
• A doua faza a unui mare ansamblu va demara anul acesta
• Noutati pe scurt - Ansambluri rezidentiale
Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2020
Din cuprins:• Marile investitii publice – speranta constructorilor romani
• Constructorii greci participa la proiecte romanesti de peste 1,4 miliarde de euro
• In constructii, si firmele mici si firmele foarte mari au facut concedieri
• Cand este o casa sanatoasa?
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2020
Din cuprins:• Intarzierile in emiterea avizelor de la Cultura ar putea fi reduse
• Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene: ”Mizam pe o descentralizare a implementarii si apropierea de beneficiari”
• In sectorul constructiilor este cea mai avantajoasa forma de ”somaj tehnic”
• In vestul tarii continua planurile de investitii in spatii logistice
Revista ARENA Constructiilor nr. 3 / mai 2020
Din cuprins:• Fara lucratori calificati vom pierde oportunitatea unor investitii de miliarde de euro
• Un virus, o sansa pentru digitalizarea integrala
• Programul national de cadastrare, intarziat si de pandemie
• Impactul restrictiilor in asigurarea calitatii constructiilor
Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2020
Din cuprins:• Cristian Erbasu: Pretul lucrarilor de constructii trebuie strict corelat cu calitatea lor
• Recomandarea arhitectului, un mod de a procura contracte?
• Coronavirusul transforma piata dezvoltarilor imobiliare din tara noastra
• In pandemia de coronavirus: Dezvoltatorii romani continua proiectele, cei straini sunt mai rezervati
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2020
Din cuprins:• Arhitectura si calitatea locuirii
• Avem una dintre cele mai mici cote de impozitare a veniturilor din chirii din Europa
• Cum reducem munca nedeclarata in constructii
• Cererea de locuinte publice este acoperita putin peste 1%
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov – dec 2019
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 7/octombrie 2019
Din cuprins:• Proiectare si construire, separat sau la pachet?
• Peste 2000 de apartamente, in planurile pe urmatorii 5 ani ale unor dezvoltatori romani
• De la antreprenor general, la mare dezvoltator imobiliar
• Dinspre proiectele de masa, spre cele de lux
Revista ARENA Constructiilor nr 6/septembrie 2019
Din cuprins:• Distanta dintre proiect si realitate
• Investitori optimisti vor demara construirea unui mare ansamblu
• Dinspre proiecte mari cu mii de locuinte, spre proiecte mici in zone centrale
• Chiar daca se injumatatesc, profiturile din dezvoltarile rezidentiale raman substantiale
Revista ARENA Constructiilor nr 5 /iul-aug 2019
Din cuprins:• Macaragii au acces la locuri de munca prin asociatia lor profesionala
• Cat de pregatiti sunt absolventii pentru profesia de arhitect?
• Hotel, 1.200 apartamente si mare centru comercial, in planurile unui investitor grec
• Demararea proiectelor este întarziata de lipsa muncitorilor calificati
Revista ARENA Constructiilor nr 4/iunie 2019
Din cuprins:• Prea multi sau insuficienti arhitecti în Romania?
• Primul Cod al Constructiilor va aparea in februarie anul viitor
• Dinspre rezidentiale de lux, spre proiecte mixte cu spatii de birouri
• Va demara construirea a patru cladiri de birouri, deja inchiriate integral
Revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2019
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2019
Din cuprins:• Galati: Autorizatiile de construire vor fi mai multe decat anul trecut
• Oradea:Certificatele de urbanism vor fi emise online
• Arhitect si inginer, indispensabili pentru construire
• Cu cat cred dezvoltatorii ca vor scadea preturile noilor apartamente
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2019
Din cuprins:• Noul PUZ Coordonator va stimula dezvoltarea zonelor Pipera si Obor
• Primaria pregateste un nou PUZ coordonator pentru zona Vacaresti
• Prioritatea este dezvoltarea infrastructurii majore de transport
• Investitorii si primaria anunta investitii importante anul acesta
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov – dec 2018
Din cuprins:• Atenor va investi 122 milioane de euro în noi proiecte imobiliare
• Tiriac Imobiliare vrea sa revina in forta in piata
• RC Europe isi diversifica investitiile imobiliare din Romania
• Un antreprenor ambitios crede ca urbanismul este cheia unui proiect rezidential de succes
Revista ARENA Constructiilor nr 7 /octombrie 2018
Din cuprins:• Da, se poate construi o relatie mai bună intre arhitecti si clienti !
• Beneficiarii încep să perceapă impactul economic al arhitecturii
• Arhitectura buna se poate contabiliza in preturi de vanzare
• Ce optiuni au investitorii care doresc sa intre în afaceri imobiliare
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2018
Din cuprins:• Ce garantii oferă dezvoltatorii pentru locuintele achizitionate in faza de constructie
• One United isi diversifica gama de proiecte imobiliare
• Un nou jucator isi face intrarea pe piata rezidentiala din Bucuresti
• Investitori libanezi dezvolta aproape 2.000 de apartamente in Pipera
Revista ARENA Constructiilor nr 5/iul-aug 2018
Din cuprins:• Locurile de parcare: Prevederi prea relaxate sau prea excesive
• Centre comerciale: Functionalitatea mall-ului a evoluat in jurul nevoii publicului
• Cladiri de birouri : Cata inovatie inglobează cladirile de birouri?
• Crestere exploziva a constructiei de locuinte in vestul tarii
Amenajari
5 sfaturi practice pentru alegerea tapetului pentru camera copilului
Alegerea tapetului pentru camera copilului este unul dintre cele mai importante elemente în amenajarea interiorului. Acesta creează atmosfera, definește stilul și influențează direct felul în care copilul se simte în propriul său spațiu. Modelele alese cu grijă pot aduce …
Citeste mai mult
Opinii
Opinia OAR in legatura cu lucrarile din zona Canalului Graft Brasov
Referitor la lucrările de intervenție aflate în desfășurare în zona Canalului Graft, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Brașov – Covasna – Harghita își exprimă următorul punct de vedere: ”Încadrarea legală și statutul de protecție Zona Canalului Graft este …
Citeste mai mult
Serban Tiganas: Triunghiul de aur al construirii: Client – Arhitect – Constructor
Serban Tiganas: Proiectanti si functionari, intr-o relatie inevitabila de care depinde construirea
Ionel Arion, presedintele PRO AGRO: Investitiile in agricultura sunt necesare: Ceea ce nu producem local este imediat inlocuit prin importuri
Cristian Erbasu, presedintele CAIR: Statul cere mult de la antreprenori, dar sacrificiile acestora ar putea sa nu aiba rezultatele dorite
Piata Imobiliara
Terenuri extravilane: Dosarele pentru scoaterea din circuitul agricol nu pot fi finalizate in prezent
Intrarea în legalitate a construcțiilor realizate pe terenuri agricole din extravilan se poate face în anumite condiții, dar termenul pentru aplicarea acestor prevederi a expirat pe 12 decembrie 2025. În lipsa unui temei legal în vigoare, autoritățile locale nu mai …
Citeste mai mult






