Oferte locuri de munca top

10 mil euro, nerambursabili, pentru reducerea emisiilor de carbon

A fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul ce vizează reducerea emisiilor de carbon prin îmbunătățirea transportului public și a mobilității urbane într-un oraș din centrul țării, prin intermediul mai multor achiziții, dar și prin modernizarea stațiilor de autobuz și construirea altora noi.

În plus, va fi modernizată și infrastructura stradală pe o lungime totală de peste 14 km din orașul Cugir și cele șapte localități componente: Bocșitura, Bucuru, Călene, Fețeni, Goasele, Mugești și Vinerea.

Valoarea totală a proiectului depășește 57 milioane lei, din care 98% din valoarea eligibilă sunt sume nerambursabile REGIO – aproape 10 milioane euro.

Obiectivul general al acestui proiect, finanțat în cadrul Axei Prioritare 3 a Programului Operațional Regional, este reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir, pe baza direcțiilor de acțiune identificate în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al municipalității, prin optimizarea transportului în comun, promovarea deplasărilor cu mijloace de transport alternative. Nu în ultimul rând se dorește creșterea mobilității urbane și a siguranței traficului, prin reorganizarea intersecțiilor în punctele critice și în zonele cu risc ridicat.

Întregul proiect prevede și reabilitarea și extinderea de trotuare, în suprafață totală de peste patru hectare. Față de suprafața actuală de 9.818 mp, suprafața trotuarelor va fi extinsă de peste 4,5 ori.

 

Tot în cadrul proiectului vor fi achiziționate șase autobuze cu propulsie hibridă, dar vor fi modernizate și opt de stații de autobuz existente și vor fi construite 41 noi.

Nu în ultimul rând, în vederea promovării deplasărilor cu mijloace de transport alternative, proiectul propune o serie de măsuri pentru îmbunătățirea calității rețelei de transport ciclist și pietonal, creșterea siguranței deplasărilor și reducerea timpilor parcurși în condiții de confort sporit. Astfel, pe străzile supuse modernizării vor fi realizate piste de biciclete în suprafață de peste 28.026 mp.

 

 

Citiți și:

Viitoare hala de depozitare de circa 12000 mp

Cine va moderniza doua piste ale unui aeroport

Bloc cu 14 niveluri, in pregatire in Capitala

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/ iunie 2019

Sus
Translate »