Oferte locuri de munca top

10 mil euro pentru 110 locuinte, in provincie

Trei imobile ce vor cuprinde locuințe pentru tineri destinate închirierii vor fi construite, după ce Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții. Proiectul va fi realizat prin Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Valoarea totală a investiției ce va fi realizată în județul Tulcea este de circa zece milioane de euro (47.129 mii lei), inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții-montaj este de 37.234 mii lei, cu TVA inclus.

Imobilele vor fi construite pe un teren cu suprafața de 4.466 metri pătrați situat municipiul Tulcea, str. 1848 nr. 14A, dat în folosința gratuită a ANL de către Consiliul Local Tulcea.

Proiectul prevede construirea a trei imobile cu regim de înălțime diferit. Două vor fi tip 1 – P+7E+8E retras și unul tip 2 – P+8E. Din cele 110 unități locative, vor fi 20 de garsoniere, 70 de apartamente cu două camere și 20 de apartamente cu trei camere. Suprafața construită desfășurată este de 10.307 de metri pătrați, iar durata de execuție a lucrărilor este estimată la 24 luni.

Arhitectura:

* Închiderile exterioare se vor realiza cu zidărie de BCA de 30 cm grosime şi se vor termoizola la exterior cu polistiren expandat de 10 cm grosime.

* Compartimentările interioare: între apartamente și delimitările de casa scării se vor realiza cu pereți din BCA de 30 cm grosime, iar în interiorul apartamentelor se va face cu zidărie de BCA de 15 cm grosime.

* Tâmplăria exterioară va fi din PVC cu geam termopan.

* Planşeul din beton armat, cu o grosime de 15 cm, se va termoizola cu plăci din polistiren expandat de 10 cm grosime.

* Planşeul ultimului nivel, cu o grosime de 15 cm, se va termoizola cu polistiren expandat de 20 cm grosime.

* În dreptul planșeelor se va dispune o fâșie cu lățimea de 30 cm de vată minerală bazaltică cu grosimea de 10 cm, pentru a evita propagarea focului în caz de incendiu.

* Soclul se va placa pe toată înălţimea până la cota terenului sistematizat (CTS), cu un strat termoizolant de polistiren extrudat de 5 cm grosime, protejat cu tencuială decorativă rezistentă la umezeală.

Valoarea totală finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin ANL, este de 43.210 mii lei din care lucrările de construcții-montaj reprezintă 33.888 mii lei. Valoarea totală finanțată de UAT municipiul Tulcea este de 3.919 mii lei, din care valoarea lucrărilor de construcții-montaj este de 3.346 mii lei.

Valoarea ce se asigură de către UAT municipiul Tulcea este destinată pentru executarea următoarelor categorii de lucrări: lucrări edilitare (alei acces, trotuare pietonale, platforme betonate şi parcări); amenajări spații verzi; reţea alimentare cu apă rece; reţea canalizare; alimentare cu energie electrică; alimentare cu gaze naturale; obţinere avize, taxe, acorduri şi autorizaţii; contravaloare proiectare – studiu de fezabilitate și proiect tehnic; lucrări tehnico-edilitare.

 

 

 

Citiți și:

Companii straine, in lupta pentru realizarea a 30 km de autostrada

Cladiri cu pana la 20 etaje, propuse spre construire in Capitala

Pe un teren de peste 6 hectare va fi dezvoltat un ansamblu de case

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus