Oferte locuri de munca top

115 gospodarii izolate vor avea panouri fotovoltaice

A fost publicată lista dosarelor aprobate în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

De acest program beneficiază casele neracordate la rețeaua electrică care sunt situate la o distanță de cel puțin doi kilometri față de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.

Președintele AFM, Mihail-Dan Dojană: În România timpurilor noastre, ne este foarte greu să ne imaginăm că încă există gospodării fără curent electric, astfel că acest program este gândit ca un sprijin oferit atât autorităților publice locale care au pe raza teritorială gospodării izolate și își doresc să asigure un trai decent locuitorilor, cât și, în mod direct, oamenilor care nu au energie electrică în case. Aceștia nu trebuie să plătească nimic, pentru că finanțarea se acordă în procent de până la 100%, în limita a 25.000 lei pentru o gospodărie. Finanțarea este gestionată de autoritatea publică locală de care aparține gospodăria respectivă și se alocă eșalonat, pe toată durata implementării proiectului.

În această sesiune, au fost acceptate 7 dosare care au solicitat finanțare pentru 115 gospodării izolate. Pe lângă obiectivul de mediu care vizează creșterea eficienței energetice a locuințelor și îmbunătățirea calității aerului, prin producerea de energie electrică din surse regenerabile și prin reducerea cantității de combustibili convenționali utilizați, acest program are și o importanță deosebită pentru oamenii care nu au acces la rețeaua națională de energie, pentru că le va permite să-și desfășoare mai ușor activitățile casnice cotidiene.

 

 

 

Citiți și:

Norme pentru racordarea, bransarea la retelele din Bucuresti

Distribuitorii de materiale de constructii, in dificultate din cauza pandemiei de coronavirus

Proiectele imobiliare ale unor dezvoltatori straini continua

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020

 

Sus