Oferte locuri de munca top

20 mil euro pentru modernizarea transportului  

La circa 20 de milioane de euro se ridică valoarea totală a proiectelor de investiții pentru care au fost semnate, ieri, de ADR Vest contractele de finanțare.

Este vorba despre două din cele trei proiecte ce vizează modernizarea transportului în municipiul Hunedoara, prin investiții în transportul public ecologic  – coridoarele Central și de Est.

Proiectele presupun, printre altele, transformarea zonei Sanitas în zonă pietonală, crearea de noi piste de biciclete, noi intersecții semaforizate, semafoare noi în intersecțiile deja existente de pe lungimea Bd. Dacia, modernizarea străzilor Eroilor, Buituri, Mureșului.

Mai mult, proiectele vizează:

* modernizarea suprafeței carosabile, a celei pietonale,

* crearea de piste de biciclete,

* modernizarea spațiilor verzi, plantarea de arbori maturi și arbuști ornamentali cu grad ridicat de retenție a CO2,

* modernizarea și crearea de noi stații de autobuz,

* crearea de stații de închiriere a bicicletelor, achiziționarea de autobuze ecologice, de biciclete în sistem de bike-sharing,

* modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public stradal, dotarea zonelor cu mobilier urban,

* implementarea unui sistem inteligent de management al traficului, modernizarea semafoarelor și crearea de noi intersecții și treceri de pietoni semaforizate,

* sistem de monitorizare video,

* construirea unei autobaze moderne la Hășdat (cu stații de încărcare pentru autobuzele hibrid).

Vor fi achiziționate 13 autobuze ecologice, de tip hibrid, 188 de biciclete pentru închiriat, 6 stații de închiriere.

Coridorul Central

Proiectul presupune introducerea pistei de biciclete în dublu sens, pe strada Bucegi, între Bd. Traian și conexiunea cu pista de biciclete existentă, pe partea stângă a străzii în sensul de mers spre Bd. Traian și continuându-se până în Bd. Dacia. De asemenea, va fi introdusă pistă de biciclete pe Bd. Dacia, se vor reamenaja spațiile pietonale, unele dintre acestea urmând a fi transformate în zone pietonale urbane. Va fi introdusă o pistă de biciclete în dublu, între intersecția străzii Mihai Viteazul cu strada Avram Iancu, în zona Sanitas. Se va moderniza și spațiul pietonal existent aici lângă clădirile de blocuri, acest spațiu fiind transformat în principala zonă de trafic pietonal, în detrimentul trotuarului existent de la marginea parcărilor.

În zona parcării Kaufland se reorganizează trotuarul existent, urmând a fi pavat cu piatră naturală sau pavaj colorat.

Și în zona Altex, la intersecția străzilor Avram Iancu și 22 Decembrie, va fi introdusă o pistă de biciclete și se modernizează zona pietonală de lângă blocurile de locuințe, fluxul pietonal fiind condus către această zonă. Și între strada Ion Creangă și Bd. Corvin se va crea o pistă de biciclete. Și pe segmentul dintre Bd. Corvin și Bd. Republicii va fi introdusă o pistă de biciclete în dublu sens.

Coridorul de Est

Acest coridor vizează străzile Buituri, Eroilor și Mureșului (tronsonul dintre str. Eroilor și Mihai Viteazul), însă prin impactul intervențiilor, sunt acoperite și străzile: Bd. 1848, Al. Vlahuță, Gheorghe Lazăr, Viorele, Trandafirilor, Pictor Luchian și Victoriei.

Pe străzile Buituri, Eroilor și Mureșului va fi modernizată infrastructura: suprafața carosabilă, trotuarele și aliniamentele de spațiu verde.

Aleea Ciprian Porumbescu va fi modernizată și transformată într-o zonă urbană atractivă pentru tineri, dotată cu mobilier urban și o rețea de iluminat public pietonal. Scările de la Poliție vor fi modernizate, zona urmând a fi transformată și dotată cu mobilier urban și o rețea de iluminat public pietonal. De asemenea, scările de la Izvor – Școala 3 vor fi modernizate.

Intersecția străzilor Pictor Luchian și Victoriei va fi amenajată cu girație, pentru a putea extinde traseul nr. 2 de autobuz, astfel încât aceasta să poată deservi călătorii până la stația Spital Municipal, fără a fi necesară reorganizarea ulterioară a traseului.

Stațiile de autobuz de pe traseul menționat vor fi modernizate prin introducerea de stații inteligente de călători. Acestea vor fi prevăzute cu acces gratuit la Internet (wi-fi gratuit), senzori de proximitate, senzori de mediu, iluminat LED, panouri de informare, aplicații privind călătoriile sistem energetic bazat pe panou solar și sistem de stocare a energiei, spoturi USB pentru încărcare a telefoanelor, camere video de monitorizare etc. Sunt cuprinse în acest proiect 12 stații de autobuz. Tot în sfera transportului public de călători, va fi implementat un sistem de e-ticketing, sistemul informatic de management al flotei și de informare a pasagerilor în timp real în stațiile de autobuz.

Și pe Coridorul de Est se vor moderniza intersecțiile semaforizate prin înlocuirea semafoarelor cu unele LED de ultimă generație, introducerea de semafoare pentru bicicliști, semafoare de tip „prim vehicul” etc.

Se va moderniza semaforizarea din intersecțiile Bd. 1848 cu străzile Alexandru Vlahuță și Gheorghe Lazăr/Viorele. Se introduce semaforizare în intersecția Bd. Dacia cu str. Buituri.

Sistemul de monitorizare video va fi extins cu alte 11 camere de supraveghere. Vor fi achiziționate 10 autobuze hibrid pentru încurajarea utilizării transportului în comun în această zonă. Pietonii vor fi protejați prin amplasarea de bolarzi la marginea trotuarelor.

Valoarea totală a celor două proiecte este de 19.974.402 euro ( 91.370.907 lei).

 

 

 

Citiți și:

Peste 200 de blocuri vor intra in reabilitare termica

Teren de 16 ha, lotizat si vandut pentru locuinte unifamiliale

O asociatie non-profit vrea sa construiasca un bloc in Capitala

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/ iunie 2019

Sus