Oferte locuri de munca top

93 de blocuri cu risc seismic I vor fi consolidate

93 de clădiri de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, au fost incluse în programul de consolidări pe anul 2018, aprobat ieri de Guvern.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2018, MDRAP are alocate 20 de milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie şi consolidare a acestor imobile.

Dintre cele 93 de clădiri incluse în Programul pentru 2018, la 40 vor se vor executa lucrări de intervenţie (30 în Bucureşti, 5 în Bacău, 2 în Tulcea şi câte una în Câmpina, Suceava şi Sfântu Gheorghe), iar pentru 53 se vor proiecta lucrările de intervenţie (31 în Bucureşti, 7 în Ploieşti, 6 în Iaşi, 5 în Bacău, 3 în Câmpina şi una în Suceava).

Din totalul de 93 de clădiri incluse în programul din 2018, 84 de imobile sunt renominalizate din Programul de acţiuni pe anul 2017, aprobat prin HG nr. 356/2017, 6 clădiri au fost nominalizate în programul de acţiuni pe anul 2017, pentru care proiectarea lucrărilor de intervenţie este la final, urmând ca, în 2018, să se execute efectiv lucrările de intervenţie și 3 clădiri au fost nominalizate de Primăria Municipiului Bucureşti.

Programul anual de acţiuni a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), pe baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de consiliile judeţene, şi avizate de Comitetul Municipiului Bucureşti, respectiv comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, avizul final fiind dat de Comisia Naţională de Inginerie Seismică.

 

Citiți și:

Ce constructor va realiza retele de apa de 33 mil euro

A fost stabilit constructorul pentru modernizarea a 37 km de drum judetean

Un important monument istoric va fi refunctionalizat

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus