Oferte locuri de munca top

Chiriile locuintelor cresc constant de 3 ani

Chiriile locuințelor din marile orașe ale țării au revenit începând cu 2015, pe un trend vizibil ascendent. Și în vara lui 2017 pretențiile proprietarilor manifestă aceeași tendință de creștere față de anul precedent, acestea ajungând astfel, per ansamblu, la cel mai ridicat nivel din 2012 încoace.

Ca și pe piața vânzărilor de apartamente, Bucureștiul se află în strânsă concurență cu Cluj-Napoca în ceea ce privește cele mai mari chirii, orașul de pe Someș reușind să surclaseze Capitala pe două dintre segmentele de piață analizate. Analiza de mai jos, realziată de imobiliare.ro, ia în calcul chiriile medii solicitate de proprietari în anunțuri de mică publicitate la nivelul lunii iunie în anii 2017, 2016 și 2012.

București

În București, chiria medie solicitată de proprietari pentru o garsonieră a ajuns la circa 228 de euro pe lună în 2017, față de 218 euro pe lună în 2016 și, respectiv, 222 euro pe lună în 2012.

Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretențiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe lună, față de 298 de euro pe lună anul trecut și 303 euro pe lună în 2012.

Pentru apartamentele cu trei camere, prețul solicitat se situează acum la 404 euro pe lună, mai mult decât suma de 378 de euro pe lună cerută anul trecut, dar mai puțin decât cei aproape 421 de euro pe lună solicitați în 2012.

Brașov

Chiria medie cerută de propritarii din Brașov pentru o garsonieră a scăzut ușor față de anul precedent, respectiv de la 187 la 183 de euro pe lună, însă este mai mare decât valoarea consemnată în 2012, adică 172 de euro pe lună.

Pe de altă parte însă, suma necesară pentru închirierea unui apartament cu două camere se situează în prezent la 277 de euro pe lună, față de 243 de euro pe lună în 2016 și 241 de euro pe lună în 2012.

Pentru unitățile locative cu trei camere proprietarii cer acum o chirie medie de 320 de euro pe lună, în creștere de la 299 de euro pe lună anul trecut și 309 euro pe lună în 2012.

Cluj-Napoca

Proprietarii din Cluj Napoca cer pentru închirierea unei garsoniere  220 de euro pe lună în 2017, față de 204 euro pe lună în 2016 și 203 euro pe lună în 2012.

Un apartament cu două camere, pe de altă parte, este oferit spre în chiriere cu 360 de euro pe lună, în creștere de la 311 euro pe lună anul trecut și de la 298 de euro pe lună în urmă cu cinci ani.

Nu în ultimul rând, pentru locuințele cu trei camere ale se cer anul acesta 445 de euro pe lună, de la 409 euro pe lună în 2016 și circa 390 de euro pe lună în 2012.

Iași

Pentru o garsonieră din Iași, prorpietarii cer acum o chirie medie de 191 de euro pe lună, față de 185 de euro pe lună anul trecut și, respectiv, 186 de euro pe lună în 2012.

Pe segmentul apartamentelor cu două camere, așteptările proprietarilor se situează în prezent la 269 de euro pe lună, față de valoarea de 253 de euro pe lună valabilă atât în 2016, cât și în 2012.

Celor care vor să închirieze o locuință cu trei camere li se cere o chirie medie de 319 euro pe lună, la fel ca în 2012, dar peste suma de 273 de euro pe lună necesară anul trecut.

Timișoara

Suma dorită de proprietarii din Timișoara pentru închirierea unei garsoniere a ajuns în 2017 la 171 de euro pe lună, în creștere de la 165 de euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 150 de euro pe lună în 2012.

Apartamentele cu două camere sunt oferite spre închiriere, în medie, cu 278 de euro pe lună, față de 261 de euro pe lună în 2016 și 197 de euro pe lună în 2012.

Așteptările proprietarilor de locuințe cu trei camere au ajuns însă la 327 de euro pe lună, de la 311 euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 241 de euro pe lună în urmă cu cinci ani.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus