Oferte locuri de munca top

A castigat licitatia avand documente false

Firma declarată câștigătoare a licitației publice pentru atribuirea contractului de modernizare a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva a prezent documente false, susțin procurorii DNA.

Procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2009, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, în calitate de autoritate de management și Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat „Ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva – modernizarea și echiparea cu aparatură de specialitate”.
Pentru realizarea lucrărilor, CJ Hunedoara a organizat, în cursul aceluiași an, o licitație publică pentru atribuirea contractului de executare a lucrărilor și de furnizare a produselor respective, fiind declarată câștigătoare societatea administrată de inculpații Panduru Natalia Mariana și omul de afaceri Alin Șimota.
Pentru a crea aparența că societatea pe care o administrau îndeplinea condițiile prevăzute de lege, cei doi inculpați au atașat la dosarul de participare la licitație mai multe documente false din care rezulta că aceasta nu figura cu datorii la bugetul de stat, aspect contrar situației de fapt rezultată din documentele reale eliberate de autoritățile competente.
Dosarul licitației conținând documentele falsificate a fost depus de beneficiar la autoritatea contractantă, iar ca urmare a acestor demersuri, în cadrul proiectului, a fost decontată suma de 2.625.998 lei (inclusiv TVA) aferentă lucrărilor executate de societatea administrată de cei doi inculpați.
În cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.582.629 lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată până la data restituirii.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului Simota Alin.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Panduru Natalia Mariana – administrator de drept și Simota Alin administrator de fapt ai unei societăți comerciale, pentru complicitate la comiterea infracțiunii de folosire de documente false care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene în forma participației improprii.
Anterior, Alin Simota a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de trafic de influență.

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.6/sept 2018

Sus
Translate »