Oferte locuri de munca top

Aedificia Carpati si Petre Badea, trimisi in judecata

aedificiaAdministratorul Aedificia Carpați SA. Petre Badea a fost trimis în judecată, în stare de libertate pentru săvârșirea  infracțiunilor de cumpărare de influență și evaziune fiscală, au anunțat procurorii DNA. De asemenea, Aedificia Carpați S.A a fost trimisă în judecată pentru aceleași infracțiuni.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2010 – 2012, Petre Badea, în calitate de administrator al Aedificia Carpați S.A., a oferit unui membru al Parlamentului României (în prezent decedat) echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, din care a remis suma de 6.999.067 de lei (echivalentul a 1.275.000 de euro), pentru ca acesta să-și folosească influența pe care o avea asupra unor înalți funcționari publici din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Aceștia erau responsabili să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle lor de serviciu, în vederea asigurării plății lucrărilor pe care societatea Aedificia Carpați S.A. le efectua în cadrul unor contracte de reabilitare a unor instituții publice culturale din București.
Ca urmarea a semnării, între statul român și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a două acorduri-cadru de împrumut pentru executarea unor proiecte privind reabilitarea monumentelor istorice din România, între Ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național și inculpata Aedificia Carpați S.A., reprezentată de către Petre Badea, fuseseră încheiate mai multe contracte de execuție a unor lucrări.
Petre Badea și persoana respectivă au convenit ca plata acestei sume de bani să fie disimulată sub forma unui contract de consultanță pe care Aedificia Carpați S.A. urma să îl încheie cu o societate de avocatură, lucru care s-a și întâmplat.

Ulterior, suma de bani a fost retrasă din cont și predată în numerar parlamentarului, în mai multe tranșe.
În aceeași perioadă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, din dispoziția lui Petre Badea, acel contract fictiv și plățile aferente acestuia (cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale) au fost evidențiate în actele contabile ale S.C. Aedificia Carpați S.A., fapt care a avut ca urmare diminuarea obligațiilor fiscale pe care inculpata le-a avut de plată către bugetul de stat.
Valoarea obligațiilor fiscale neplătite la bugetul de stat de Aedificia Carpați S.A., ca urmare a acestor demersuri, este de 2.257.763 de lei (din care 1.354.658 de lei taxă pe valoare adăugată și 903.105 lei impozit pe profit), sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii.
În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile și mobile aflate în posesia ori proprietatea inculpaților Badea Petre și Aedificia Carpați S.A., până la concurența sumei de 2.257.764 de lei (cu privire la prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).
La data de 25 mai 2018, inculpata Aedificia Carpați S.A. a consemnat la o unitate bancară, pe seama și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, întreaga sumă asupra căreia s-a dispus sechestrul.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii DNA fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

 

Citiți și:

Cele mai mari proiecte imobiliare ale anului 2019

Ce isi propune unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuinte din piata

Un important om de afaceri local pregateste construirea unui mare ansamblu la malul marii

Proiect logistic, amanat din cauza semnalelor rele

17 mil de euro pentru lucrari de infrastructura in Moldova

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus