Oferte locuri de munca top

AFI Europe a cumparat Casa Radio

AFI Europe N.V. a anunțat semnarea pre-contractului de vânzare-cumpărare, cu Plaza Centers N.V., pentru achiziția pachetului de 75% din acțiunile proiectului Casa Radio, la un preț de 60 de milioane de euro.

Pre-contractul de vânzare-cumpărare reprezintă a doua etapă a procesului de achiziție, ca urmare a semnării scrisorii de intenție neangajante de către cele două companii, în februarie 2019.

În acest moment, AFI Europe N.V. derulează operațiunile de diligență, pe care le va încheia în septembrie 2019. În condițiile finalizării cu succes a operațiunilor de diligență și a îndeplinirii anumitor condiții, cele două companii vor avansa către etapa finală a procesului de achiziție.

Anul trecut, AFI Europe Romania a achiziționat un teren de 4,3 hectare în proximitatea
mall-ului AFI Cotroceni, unde va dezvolta un proiect mixt de birouri, spații comerciale și locuințe. Alte proiecte majore ale companiei includ AFI Tech Park, un complex de birouri situat în centrul Bucureștiului, aflat la a doua fază a dezvoltării, AFI City, primul proiect rezidențial al companiei în România, în cartierul Bucureștii Noi din nordul Capitalei, și AFI Brașov, un proiect mixt de birouri și spații comerciale.

 

 

 

Citiți și:

Un proiect cu peste 2.000 apartamente va demara in toamna

Nou proiect cu peste 600 apartamente, in pregatire pe litoral

Complex turistic, in pregatire pe un teren de peste 10.000 mp  

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus
Translate »