Oferte locuri de munca top

Ajutorul de la stat, mai rapid

Până la sfârșitul acestui an nu vor mai fi efectuate verificări la fața locului pentru acordarea ajutoarelor de stat ce au ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, instaurate prin HG 807/2014. Aceasta conform unei Hotărâri de Guvern ce a intrat în vigoare de luni.

Astfel, pentru a urgenta plata ajutorului de stat solicitat de beneficiari, a fost eliminată etapa de efectuare a verificării la fața locului.

De asemenea, două anexe au fost modificate.

Aceste noi prevederi se aplică și pentru cererile de plată aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

În acest fel beneficiarii de ajutor de stat vor putea intra în posesia lichidităților prin plata ajutorului de stat aprobat prin HG nr. 807/2014 și își vor continua activitățile curente.

Schema de ajutor de stat are în vedere încurajarea participării active a întreprinderilor la reducerea decalajelor economice dintre regiuni, prin stimularea realizării de investiţii în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare, adresate atât pieţei interne cât şi competitive la export.

Descărcați aici HG nr. 268/2020

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

Cum se descurca distribuitorii de materiale de constructii

Desi autorizate, blocurile vor fi construite in ritmul vanzarilor

Proiecte intr-un parc industrial de langa Bucuresti

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

Sus
Translate »