Oferte locuri de munca top

Al treilea tronson al axei Iasi – Suceava, din judetul Iasi, gata de atribuire

Într-o etapă avansată a procedurilor de achiziție se află al treilea tronson dintre cele ale Axei strategice Iași – Suceava situate pe raza județului Iași. Pe două au fost deja începute lucrările.

În cazul celui de-al treilea tronson acestuia, ordinul de începere a lucrărilor ar putea fi dat cel târziu pe 1 martie 2020, când se va lucra pe toți cei 92,2 km ai celor trei tronsoane.

Situația curentă a proiectului se prezintă astfel:

  1. Pe tronsonul I Rediu – Gropnița, în lungime de 29,58 km și cu o valoare de adjudecare de 60,36 milioane lei fără TVA, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 6 decembrie 2019. În mai puțin de două săptămâni, au fost efectuate lucrări de frezare pe 9,26 km, respectiv între localitățile Iepureni – Larga Jijia – Movileni.
  2. Pe tronsonul II Gropnița – Coarnele Caprei, în lungime de 22 km și cu o valoare de adjudecare de 43,81 milioane lei, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 25 noiembrie 2019. Până acum au fost efectuate reprofilări pe o lungime de aproape 14 km, dintre care aproximativ 6,3 km pe DJ 281B și 7 km pe DJ 281D, între Belcești și Movileni.

Aceste lucrări au urmărit punerea în siguranță a traseului pentru perioada sezonului rece. Pe parcursul iernii va fi făcută aprovizionarea cu materiale și elemente prefabricate pentru poduri, vor fi finalizate organizările de șantier (Gropnița, Scobinți, Coarnele Caprei) și va fi instalată o stație de mixturi asfaltice la Scobinți, astfel încât lucrările să poată fi realizate la capacitate maximă după 1 martie 2020.

„Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere județene din țară, cu fonduri europene, a demarat în ritm susținut. La acest moment, lucrările sunt în graficul stabilit, fiind realizate deja intervenții pe o distanță totală de peste 23 km. În perioada următoare, vor fi efectuate activități de pregătire astfel încât lucrările să fie reluate la capacitate maximă imediat ce vremea va permite acest lucru. De asemenea, până în primăvara anului viitor, va fi construită, la Scobinți, cea mai mare stație de mixturi asfaltice din Moldova, cu o capacitate de aproximativ 300 tone pe oră, ceea ce oferă posibilitatea asfaltării a doi kilometri de drum pe zi.”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.

În valoare totală de 486,78 milioane lei, reabilitarea Axei rutiere strategice 1 Iași – Suceava este cel mai important proiect de investiții inițiat în cadrul Axei 6 a POR la nivel național. Proiectul vizează reabilitarea a 167,93 km de drumuri județene aflate în proximitatea rețelei trans-europene de transport TEN-T și conectarea a 22 de unități administrativ-teritoriale urbane și rurale la această rețea.

În cadrul asocierii cu CJ Suceava, Consiliul Județean Iași este lider de proiect.

 

         

 

Citiți și:

Unda verde pentru dezvoltarea unui proiect de lux intr-o zona selecta a Capitalei

Cum si-au schimbat planurile dezvoltatorii neincrezatori in evolutia pietei

Proiect rezidential, cu 38 de locuinte individuale

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus