Oferte locuri de munca top

Alt castigator pentru teminalul aeroportului Brasov – Ghimbav

Contractul pentru proiectarea și execuția Terminalului de Pasageri al Aeroportului Internaţional Brașov – Ghimbav ar putea fi semnat în data de 31 iulie, dacă nu vor fi înregistrate noi contestații până la finele acestei săptămâni.

În intervalul 20 iunie – 17 iulie comisia de licitație din cadrul Consiliului Județean Brașov a reevaluat cele patru oferte depuse, în urma aplicării deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor din 20 iunie 2019, prin care a fost admisă contestația depusă de către Asocierea Bog’art SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA în ceea ce privește rezultatul procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internaţional Brașov – Ghimbav Etapa a III-a – Proiectare și Execuție Lucrări de Construcții și Instalații Obiectul Terminal de Pasageri”.

În 5 iulie, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a transmis Avizul conform necondiționat pentru procesul-verbal încheiat în urma reevaluării propunerilor tehnice în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini. Ulterior s-a trecut la evaluarea propunerilor financiare. Avizul conform necondiționat pentru această etapă procedurală a fost transmis de ANAP Consiliului Județean Brașov în data de 10 iulie.

În consecință, comisia de evaluare a ofertelor a desemnat câștigătoare oferta prezentată de Asocierea Bog’art SRL (lider asociere) – UTI Grup SA (asociat) – UTI Facility Management  SA (asociat), după aplicarea criteriului de atribuire și verificarea documentelor-suport aferente probării informațiilor prevăzute în DUAE, cu o valoare de 122.337.126 lei fără TVA (145.581.179 lei inclusiv TVA).

Valoarea estimată a acestui proiect de investiții a fost de 136.097.300 lei fără TVA (161.955.787 lei inclusiv TVA).

Pe 24 iulie este stabilit termenul în judecarea plângerii împotriva deciziei CNSC, depuse la Curtea de Apel Brașov de către Construcții SA Sibiu, firma care inițial a fost declarată câștigătoare a acestei licitații.

„În cazul în care nu vor apărea chestiuni neprevăzute, sperăm să putem încheia contractul de proiectare și execuție a Terminalului de pasageri în cel mai scurt timp. Termenul pentru realizarea documetanţiilor de proiectare pentru construcțiile și instalațiile terminalului este de 3 luni, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 9 luni”, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

 

 

 

Citiți și:

Cu cat s-a scumpit manopera pentru instalatii electrice

Patru blocuri de locuinte, in pregatire in Capitala

33 mil euro pentru modernizarea unor drumuri judetene

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus