Oferte locuri de munca top

Alți trei demnitari numiți în fruntea Ministerului Dezvoltarii

Doi dintre cei trei subsecretari de stat și secretarul general din conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, au fost numiți în funcție de premierul Sorin Grindeanu.

Adriana-Mihaela Udroiu și Angel Gheorghiu sunt noii subsecretari de stat din MDRAPFE, în timp ce Ionela Stoian va ocupa, cu caracter temporar, funcția de secretar general.

Dacă despre Adriana-Mihaela Udroiu nu se cunosc prea multe, Angel Gheorghiu a fost al 29-lea candidat pe lista PSD pentru CJ Botoșani. Cu toate acestea, doar 18 dintre cei 42 de edili propuși de social-democrați au primit mandate, dat fiind că PSD a obținut aproape 80.000 din voturile valabil exprimate.

Ionela Stoian, secretar general cu caracter temporar, a lucrat în Ministerul Dezvoltării și pe vremea în care portofoliul era deținut de Vasile Dâncu. Demnitarul ocupa funcția de director general la Direcția Generală Juridică și Relația cu Parlamentul.

Anterior acestor numiri, Mihaela Dincă, secretar general adjunct, era singurul funcționar din eșalonul II al MDRAPFE, nefiind posturi de subsecretari de stat.

Conform organigramei, în prezent, premierul mai trebuie să numească încă un subsecretar de stat și doi secretari generali adjuncți pentru a completa echipa alături de care Sevil Shhaideh va conduce ministerul.

Cum arată acum conducerea MDRAPFE:

* ministru – vicepremier Sevil Shhaideh

* ministru delegat pentru fonduri europene – Mihaela Virgina Toader

* secretar de stat – Sirma Caraiman

* secretar de stat – Luminița Zezeanu

* secretar de stat – Cătălin Ștefan Rotea

* secretar de stat – Laurențiu Adrian Neculaescu

* secretar de stat – Virgil-Alin Chirilă

* secretar de stat – Adrian-Ionuț Gâdea

* subsecretar de stat – Adriana-Mihaela Udroiu

* subsecretar de stat – Angel Gheorghiu

* secretar general – Ionela Stoian

* secretar general adjunct – Mihaela Dincă

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus