Oferte locuri de munca top

Amenda in loc de inchisoare pentru evaziuni ”mici”

Proiectul de lege prin care evaziunea fiscală ar putea fi pedepsită prin amendă, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea, se află din nou pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor. Aceasta chiar dacă în luna aprilie a anului trecut prevederile au fost declarate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Astfel, este vorba despre infracțiunea de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, în urma căreia sunt obținute, fără drept, sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Infracțiunea prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, fiind propusă și alternativa amenzii.

Cei care se asociază în vederea săvârşirii acestei fapte vor fi pedepsiți cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă.

Aceeași alternativă va fi valabilă și pentru faptele de:

* ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

* omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

* evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive

* alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor etc.

Legea actuală prevede ca aceste infracțiuni să fie pedepsite cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Care este limita evaziunii fiscale

Va putea fi aplicată pedeapsa cu amendă pentru infracțiunile specificate mai sus, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro.

De asemenea, se aplică pedeapsa cu amenda și dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus