Oferte locuri de munca top

Argeșul are sperante sa primeasca fonduri importante prin PNDL

Obiectivele de investiții din județul Argeș pentru anul 2017 au fost prezentate de președintele Consiliului Județean Argeș, sâmbătă, cu ocazia vizitei făcute la Pitești de Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, doamna Sevil Shhaideh, împreună cu secretarii de stat ai M.D.R.A.P.F.E., Sirma Caraman și Adrian Ionuț Gâdea .

Obiectivele pe care reprezentanții administrației argeșene le doresc realizate în cadrul PNDL (OG 28/2013) pentru anul 2017 constau în:

–  consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești-Argeș,

– realizarea magistralei II de alimentare cu apă potabilă a localităților de pe Platforma Cotmeana,

– sisteme de alimentare cu apă,

– drumuri județene și comunale, poduri,

– școli și grădinițe,

– dispensare, cămine culturale și baze sportive.

De asemenea, președintele Dan Manu a prezentat și solicitările pentru Compania Națională de Investiții, respectiv:

–  podul peste râul Argeș – legătura între Municipiul Pitești și DN 73 în comuna Mărăcineni,

– Sala de sport polivalentă în municipiul Pitești,

– reabilitarea Stadionului „Nicolae Dobrin” Pitești și

– construirea Spitalului Sf. Spiridon Mioveni.

Au fost abordate și obiectivele de interes național, respectiv:

–  construirea Autostrăzii Pitești – Sibiu,

– reabilitarea și modernizarea Transfăgărășanului,

– realizarea centurii de Vest a Municipiului Pitești,

– reabilitarea și modernizarea DN 73C – legătura între cele trei capitale Curtea de Argeș –  Câmpulung – Târgoviște,

– continuarea lucrărilor de modernizare la DN 73, pe tronsonul Câmpulung – Brașov,

– reabilitarea și modernizarea DN 67 B Pitești – Drăgășani și a DN 65 A Pitești – Roșiorii de Vede.

Pentru perioada 2017 – 2020, la nivel județean sunt prioritare:

–  extinderea și modernizarea Spitalului Județean de Urgență Pitești-Argeș,

– achiziționarea de către Ministerul Culturii a Vilei Florica și darea sa în folosință Consiliului Județean Argeș,

– construcția și dotarea a patru centre medicale de permanență în județ și

–  reabilitarea și modernizarea Teatrului ” Al. Davila” Pitești.

În domeniul dezvoltării turismului, masterplanul de turism prevede investiţii în: infrastructura de acces, apă/canal, pârtii de ski, activităţi turistice vară/iarnă, punerea în valoare a obiectivelor turistice, respectiv crearea infrastructurii generale și specifice activităților de turism în arealul climatic  Ghițu-Molivișu, dezvoltarea infrastructurii generale și specifice activităților și specifice activităților de turism din Masivul Leaota, facilitarea accesului la monumentul istoric Cetatea Poenari prin construcția unei instalații de transport persoane, dezvoltarea infrastructurii generale și specifice activităților de turism din zona Vidraru Cumpăna, reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a monumentului istoric Cetatea Oratea.

Strategie de dezvoltare a județului Argeș a fost apreciată de doamna Sevil Shhaideh ca fiind “foarte bine documentată, completă, concretă, cu proiecte foarte importante pentru cetățenii județului Argeș”.

De la data publicării bugetului în Monitorul Oficial autorităţile locale au la dispoziţie 30 de zile să transmită ministerului solicitările de finanţare a obiectivelor de investiţii pe care le au în portofoliu. Urmează analiza MDRAP și semnarea contractelor de finanţare prin PNDL.

 

Miting impresionant la Pitesti pentru sustinerea PSD

Tot sâmbătă, aproximativ 6.000 de oameni au participat în Piața Vasile Milea din centrul municipiului Pitesti, la mitingul organizat de PSD Arges pentru sustinerea Guvernului Grindeanu, relateaza Agerpres.

Chiar dacă s-a încheiat puţin după ora 18.00, cu un ceas mai devreme decât se prevăzuse în autorizaţia de miting, a fost una dintre cele mai mari manifestaţii desfăşurate vreodată în municipiul reşedinţă de judeţ, comparabilă cu mişcările organizate, aici, de blocurile sindicale, potrivit presei locale.

„Oamenii aceştia au speranţa în programul de guvernare, sunt oameni care au votat PSD-ul, care cred în PSD, care speră ca lucrurile să se schimbe şi ca viaţa lor să evolueze în bine”, a declarat Cornel Ionică, primarul PSD al Piteştiului

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus