Oferte locuri de munca top

Arhitectii sefi vor avea un cuvant de spus in aplicarea noii legislatii din constructii

Modificările legislației construcțiilor aduse de noua Lege 7/2020 vor deveni realitate numai când vor fi elaborate normele de aplicare. Varianta de lucru a normelor de aplicare a aceste legii urmează să fie supusă consultării directe a Corpului profesional al arhitecților-șefi de municipii, după cum a spus ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației Ion Ștefan la întâlnirea cu primarii din Asociația Municipiilor din România.

Ministrul Ion Ștefan i-a asigurat pe cei prezenți că va oferi tot suportul necesar eficientizării și simplificării fluxului procedurilor de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire.

Principalele subiecte de discuție la întâlnirea reprezentanților guvernului cu cei ai adminsitrației publice au fost:

* aplicarea modificărilor legislative în domeniul autorizării lucrărilor de construire;

* procedurile necesar a fi implementate la nivelul fiecărui municipiu pentru funcționarea și operaționalizarea Comisiei pentru acord unic, cu scopul de a facilita emiterea autorizației de construire și implementarea corectă a proceselor investiționale;

* condiționarea recepției la terminarea lucrărilor de efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de branșare la rețeaua tehnico-edilitară;

* înscrierea în cartea funciară a construcțiilor edificate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației de construire („intrarea în legalitate”).

Ministrul Ion Ștefan a anunțat în cadrul acestei reuniuni că demersurile de corectare și actualizare a legislației în domeniu vor fi finalizate în cadrul Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, instrument ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri.

 

 

Citiți și:

Noi cladiri de birouri au primit autorizatia de construire

Extinderea unui centru logistic va costa circa 5 mil euro

Cum merg vanzarile in cadrul unui proiect ce va cuprinde peste 600 apartamente

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Un comentariu;

  1. Coman Florentina said:

    Arhitectul,ar trebui sa i sugereze dezvoltatorul ,sa nu mai vândă fiecare cm și să lase spatiu minim pt sediul administrativ unde pe langa incasari,Asociația mai are nevoie de arhivarea documentelor,a materialelor pt curatenie,nu mai vorbesc de necesitățile fiziologice ale personalului angajat !
    Nimeni nu tine cont de aceste aspecte !

Sus