Oferte locuri de munca top

Autorizatia de construire va necesita un studiu de eficienta energetica

solar-panels-681979_960_720Pentru clădirile noi, prin certificatul de urbanism emis de autorităţile publice în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, pe lângă obligativitatea respectării cerinţelor minime de performanţă energetică, se va solicita întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficienţă ridicată, în funcţie de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic şi al mediului înconjurător.

Aceasta este una dintre modificările aduse de Parlament la Ordonanța Guvernului  nr. 13/ 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Proiectul a fost votat atât de Senat, cât și de Camera Deputaților și urmează procedura în vederea promulgării de către președintele Klaus Iohannis.

Prin certificatul de urbanism emis de autorităţile administraţiei publice locale competente în vederea obţinerii, în condiţiile legii, a autorizaţiei de construire, se va solicita încadrarea necesarului de energie al clădirilor în nivelurile prevăzute în reglementările tehnice specifice.

Certificatul va cuprinde recomandări de reducere a consumurilor de energie ale clădirii, cu estimarea economiei de energie prin realizarea măsurilor de creştere a performanţei energetice a clădirii, inclusiv precizări de unde se pot obţine informaţii mai detaliate, precum: rentabilitatea recomandărilor formulate, procedura care trebuie urmată pentru punerea în practică a recomandărilor, stimulente financiare sau de altă natură şi posibilităţi de finanţare.

Emiterea certificatului de urbanism de către autorităţile administraţiei publice locale/judeţene competente, în vederea emiterii autorizaţiei de construire, cu încălcarea prevederilor prezentei legi se consideră certificat de urbanism incomplet, constituie contravenţie şi se sancţionează ca atare.

De asemenea, o completare adusă de noua lege este definiția “clădirii frecvent vizitată de public” ca fiind “clădire cu o suprafaţă utilă totală de peste 250 mp în care se desfăşoară activităţi cotidiene sau periodice de interes general şi/sau comunitar, social, cultural, comercial şi altele asemenea, şi care are spaţiu/spaţii cu funcţiunea/funcţiuni destinată/destinate accesului şi prezenţei publicului temporar sau permanent în acesta/acestea.”

Inspectorii vor verifica afişarea certificatului de performanţă energetică la clădirile cu o suprafaţă utilă totală de peste 250 mp,  care sunt frecvent vizitate de public.

De asemenea, vor verifica anual, prin sondaj, minimum 10% din certificatele şi rapoartele de audit energetic, precum şi din rapoartele de inspecţie a sistemelor de încălzire şi de climatizare, înregistrate anual în băncile de date specifice.

În cazul constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor corespunzătoare de către inspectorii din Inspectoratului de Stat în Construcţii, Ministerul Dezvoltării Regionale poate dispune ca, sancţiune complementară, suspendarea dreptului de practică al auditorilor energetici pentru clădiri şi/sau al experţilor tehnici sancţionaţi contravenţional, pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 12 luni, proporţional cu nivelul amenzilor aplicate şi în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

Acest act normativ,t aprobat de Senat și de Camera Deputatilor, a fost depus ieri la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalității legii, etapă necesară înaintea promulgării.

 

Cititi aici forma pentru promulgare a Legii de modificare și completare a Legii eficientei energetice

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6 – 7,  20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45.

Un comentariu;

  1. Ciprian Georgiu said:

    Buna ziua!
    Se precizeaza undeva in lege daca intocmirea acestui studiu se face de catre un auditor energetic? Sau poate fi realizat de proiectantul de instalatii al cladirii in cauza?

Sus