Oferte locuri de munca top

Autorizatiile de construire ar putea fi solicitate si in baza PUG-ului

Noi modificări asupra condițiilor de eliberare a autorizațiilor de construire au fost propuse, acestea stipulând ca pentru anumite construcții să fie posibilă solicitarea documentului în baza Planului Urbanistic General (PUG). Prevederea va fi valabilă pentru situațiile când nu există un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat.

Aceasta conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, care în prezent este înregistrat la Senat pentru dezbatere.

Astfel, noile prevederi au în vedere această facilitate pentru cetățenii care doresc să își construiască o locuință, dar care din cauza lipsei unor planuri urbanistice zonale au fost împiedicați să obțină autorizație de construire.

De asemenea, în termen de 4 ani de la intrarea în vigoare a legii, proprietarii construcțiilor realizate în lipsa unei autorizații de construire într-o zonă în care nu există plan urbanistic zonal, au obligația de a solicita emiterea acesteia.

Modificările vor fi făcute în cadrul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului.

 

Descărcați aici Proiectul de HG

 

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu cu 7 blocuri, gata de inceperea lucrarilor

A fost obtinuta autorizatia pentru construirea primelor 160 apartamente dintr-un total de 718

Cladiri cu pana la 22 niveluri vor fi construite in Capitala

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus