Oferte locuri de munca top

Autorizatiile de construire, in crestere in octombrie

A crescut numărul autorizațiilor pentru construirea de clădiri rezidențiale în luna octombrie a acestui an, față de aceeași lună a anului precedent. Aceasta potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică.

Astfel, în luna octombrie 2019 au fost emise 3.736 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 0,8% față de luna octombrie a anului precedent. Din acestea, 65,5% au fost pentru zona rurală.

Așadar, luna trecută faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+31 autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+46 autorizaţii), Nord-Vest (+30), Sud-Vest Oltenia (+29), Nord-Est (+23) şi Sud-Muntenia (+7).

Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-64 autorizaţii), Vest (-36) şi Centru (-4).

În perioada primelor zece luni din acest an, s-au eliberat 35.936 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 2,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+397 autorizaţii), Centru (+101), Sud-Vest Oltenia (+95) şi Nord-Vest (+69).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-816 autorizaţii), Vest (-501), Sud-Muntenia (-102) şi Nord-Est (-27).

 

 

Citiți și:

Teren de aproape 90 ha, in pregatire pentru functiuni mixte

Cu 240 de case in constructie, un investitor va dezvolta inca 60 apartamente

Un investitor egiptean va construi in primavara un bloc cu 12 niveluri

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus