Oferte locuri de munca top

Autostrada Unirii ar putea fi gata in 9 ani

Noile termene de finalizarea a Autostrăzii Unirii, care va face legătura dintre Târgu Mureș și Ungheni, precum și tronsoanele aferente, au trecut de Camera Deputaților cu 266 de voturi pentru și o abținere, proiectul de lege urmând să fie promulgat de către președintele Klaus Iohannis.

Astfel, cele două tronsoane ale Autostrăzii Unirii vor fi: autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni. Proiectul include și realizarea unui pod peste râul Prut.

Termenul pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea şi deschiderea circulaţiei este prevăzut la 31 decembrie 2026 pentru tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ,  respectiv 31 decembrie 2030 pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ.

Tot în anul 2030 vor fi finalizate lucrările în zona tronsonului Ditrău -Târgu Neamţ, km 75  + 000 – km 95 + 000, şi a podului peste Prut la Ungheni, inclusiv zona aferentă punctului de trecere a frontierei.

De asemenea, pentru acest tronson, cât pentru și pentru lucrările la pod, dezvoltarea investiției este permisă pe raza ariilor naturale protejate de interes naţional, iar zonele vor fi scoase definitiv sau temporar din circuitul agricol și silvic.

Dispoziţiile se aplică de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu privire la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv procedura de evaluare adecvată pentru obiectivul de investiţii Autostrada Unirii.

Modificările au fost făcute în cadrul legiferării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2020 pentru completarea Legii nr.291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii.

Amintim că în Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe perioada 2020 – 2030 elaborat de Ministerul Transporturilor, autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, este estimată la un cost de 6,6 miliarde de euro cu TVA. Aceasta înseamnă 25,6 milioane de euro/km, fiind astfel cea mai scumpă autostradă din România.
Costul autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Neamț este estimat la 2,3 miliarde de euro cu TVA, adică 20,7 milioane de euro/km.

În total A8 ar urma să coste 8,9 miliarde de euro pentru o lungime de 312 km.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2021

Sus
Translate »