Oferte locuri de munca top

Bani pentru investitii, pierduti din cauza abuzului in serviciu

Fonduri importante alocate pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de construcții inginerești au fost pierdute pentru că responsabilii din partea autorității contractante nu ar fi dispus rezilierea unor contracte atribuite unei societăți comerciale pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.

Lucrările vizau amenajarea a două albii de râu în vederea prevenirii și înlăturării efectelor calamităților naturale produse de inundații în perioada februarie – mai 2019.
Fostul director al Administrației Bazinale de Apă Siret, Popescu Mihail, a fost trimis în judecat㸠în stare de libertate, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și de obținere de foloase necuvenite. Prin faptele sale, acesta a adus un prejudiciu de 11 milioane de lei.
În dosarul întocmit de procurorii DNA­ se află și numele a două angajate ale Administrației Bazinale de Apă Siret, Diaconescu Maria și Chiochiu Anca Mirela, acuzate de săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu.
Astfel, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Bacău, susțin că în perioada 2 septembrie – 18 noiembrie 2019, inculpatul Popescu Mihail, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două inculpate, cu încălcarea legii, nu ar fi dispus rezilierea unor contracte atribuite unei societăți comerciale pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.
Prin aceste demersuri, ar fi fost vătămate interesele legale ale Administrației Naționale “Apele Române”, prin pierderea de fonduri în valoare totală de 11.000.000 de lei, deoarece lucrările respective nu au fost executate.
Banii respectivi au fost alocați pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de „Amenajare albie râu Țiganca în localitatea Ion Creangă, județul Neamț” și „Amenajare albie râu Albuia în localitatea Rotunda, comuna Doljești, județul Neamț”, în vederea prevenirii și înlăturării efectelor calamităților naturale produse de inundații în perioada februarie – mai 2019.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Procurorii DNA precizează că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului ori a acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus