Oferte locuri de munca top

Banii din PNDL 2 vor putea fi folositi pentru noi proiecte

 

Primăriile aflate pe raza județelor în care au fost finanțate toate solicitările în cadrul PNDL2 și care mai au sume disponibile, vor putea depune solicitări pentru finanțarea unor noi obiective de investiţii. Acest demers este cuprins într-un proiect de Ordonanță a Guvernului.

La această dată există sume disponibile care urmează să fie redistribuite în cadrul fiecărui județ. Acestea provin din economiile rezultate după analizarea documentațiilor tehnico-economice în vederea încheierii contractelor de finanțare, din economiile rezultate după încheierea contractelor de achiziții publice, precum și ca urmare a renunțarii anumitor beneficiari la finanțarea unor obiective de investiții.

În urma analizei s-a constatat că la nivelul țării există anumite județe unde au fost finanțate toate solicitările de finanțare eligibile depuse de către primăriile de pe raza județului.

Potrivit inițiatorilor acestui proiect de OG, creditele de angajament de 30 miliarde lei s-au repartizat echilibrat pe toate judeţele, ținând cont de ponderea numărului de primării din judeţ din totalul numărului de la nivel naţional, de ponderea populaţiei judeţului raportată la populaţia totală a ţării, precum și de ponderea suprafeţei judeţului raportată la suprafaţa totală a ţării.

Astfel, vor fi repartizate creditele de angajament rămase neutilizate după încheierea contractelor de finanţare prevăzute pentru județele unde au fost finanțate toate solicitările, depuse în termenul legal în anul 2017. MDRAP va notifica toate unitățile administrativ teritoriale din județele respective asupra termenului în care acestea pot depune solicitări pentru alte obiective de investiţii.

Prin această măsură fondurile rămase neutilizate în raza administrative-teritorială a unui județ, se redistribuie tot în interiorul aceluiași județ, către primării, cu respectarea criteriilor de prioritizare.

 

Citiți și:

S-a aprobat construirea a 7 blocuri cu 15 niveluri

Va fi depusa aplicatia de finantare pentru un important proiect rutier de peste 719 mil lei

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus