Oferte locuri de munca top

Birouri in Bucuresti: aproape 70 mii mp inchiriati in primul trimestru

Companiile au închiriat în primul trimestru aproape 70.000 de metri pătrați de spații de birouri în București. Consilierii imobiliari de la JLL remarcă faptul că o treime din cerere a venit din partea firmelor care anterior au avut sediul în vile, clădiri vechi și de mici dimensiuni sau alte spații decât clădiri moderne.

Suprafața închiriată în primul trimestru de către companiile care nu au ocupat anterior spații moderne de birouri a depășit 23.000 metri pătrați, suprafață aproape egală cu cea înregistrată pe întreg anul trecut. Pe tot anul trecut, acest segment de cerere a reprezentat doar 7% din total. În medie fiecare dintre aceste companii a închiriat 2.200 de metri pătrați, mai mult decât media înregistrată la nivelul întregii cereri, de 1.166 de metri pătrați.

Mădălina Marinescu, Consultant Office DepartmentJLL Romania, a declarat: ”Creșterea interesului acestor companii pentru spații moderne de birouri poate fi explicat prin faptul că fie spațiile pe care le ocupau anterior nu mai corespund din punct de vedere calitativ, fie pentru că cele mai multe și-au extins activitatea și au avut nevoie de mai mult spațiu. În plus, există și cazuri, în care companiile își consolidează activitățile din mai multe clădiri de mici dimensiuni, într-o singură clădire modernă. În plus, așa cum observăm din ce în ce mai multe companii reclamă dificultăți în găsirea și retenția angajaților, iar mediul de lucru a devenit un instrument important în recrutarea angajaților”.

Zonele din București vizate de companiile care și-au mutat sediul în clădiri moderne de birouri au fost Centru, cu peste jumătate din cerere și Vest – 30%.

Companiile din domeniul IT&Communications au continuat să fie cele mai active din punct de vedere al închirierilor cu peste 60% din cererea din București, acestea fiind urmate de cele din domeniul energiei – peste un sfert din închirieri.

Din cele 61 de tranzacții semnate în primul trimestru, peste jumătate reprezintă cerere nouă (contracte noi, extinderi ale suprafețelor deja existente și pre închirieri), respectiv 41.000 metri pătrați. Raportat la cererea totală, aceasta reprezintă aproape 60%, spațiile noi închiriate putând acomoda circa minim 4.100 de angajați.

În ceea ce privește livrările din primul trimestru, o sigură clădire a fost finalizată în București, respectiv Globalworth Campus clădirea 2, cu o suprafață de 28.000 de metri pătrați.

Pentru tot anul, livrările anunțate de dezvoltatori se ridică la 230.000 metri pătrați, comparativ cu 140.000 metri pătrați finalizați în 2017.

 

Aproape 80% din cererea din afara Bucureștiului a vizat Timișoara și Cluj-Napoca

 

Cererea de birouri din afara Bucureștiului – Timișoara, Brașov, Craiova, Iași și Cluj-Napoca a totalizat în primul trimestru 17.000 metri pătrați. Aproape jumătate din cererea din afara Bucureștiului a fost înregistrată în Timișoara (8.239 metri pătrați), în timp ce 30% din spațiile închiriate (5.100 metri pătrați) au vizat Cluj-Napoca.

Companiile din domeniul IT, BPO și servicii profesionale au fost cele mai active, cu aproape 60% din totalul închiriat.

La nivelul stocului de birouri din Brașov, Timișoara, Iași și Cluj-Napoca, estimăm că la finele acestui an acesta va crește cu aproape 25%, la circa 865.000 metri pătrați. În Timișoara, dezvoltatorii au anunțat proiecte de 83.000 metri pătrați, în Cluj-Napoca, stocul va crește cu 43.000 metri pătrați, în Brașov urmează să fie livrați 25.000 metri pătrați, iar în Iași doar 9.200 metri pătrați.

 

Citiți și:

Oferte respinse reintra in lupta pentru un contract de modernizare drumuri

Viitor centru de afaceri, in cadrul unui mare parc industrial

Proiect pentru dezvoltare rezidentiala in nordul Bucurestiului

 

 

 Cititi revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2018cop-1-mare

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

ac1-mare

 

Sus