Oferte locuri de munca top

Cadastru: care va fi durata contractelor de finantare

În cadrul Programului Naţional de Cadastru, prevederile legale stabilesc posibilitatea prelungirii duratei contractelor de finanțare încheiate în anul 2018, până la data de 31 mai 2020. Aceasta doar în cazul lucrărilor de înregistrare sistematică nefinalizate până la data de 15 februarie 2020, dar pentru care a fost emis Procesul-verbal de recepție cantitativă și calitativă aferent Livrării nr. 1 – Documentele tehnice ale cadastrului – copie spre publicare până cel târziu la data  31 ianuarie 2020.

Totuşi, la momentul actual, se află încă în desfășurare lucrări de înregistrare sistematică care se execută în baza contractelor de finanțare încheiate în anul 2018 (finanțarea nr. III și nr. IV), în cadrul cărora au fost finalizate etapele de efectuare a măsurătorilor cadastrale și colectare a actelor de proprietate, dar pentru care nu au fost predate documentele tehnice ale cadastrului în vederea recepționării de către oficiile teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară.

Ca urmare, oficialii ANCPI consideră că se impune stabilirea unei noi prevederi care să permită prelungirea termenului contractelor de finanțare până la 30 noiembrie 2020. Aceasta în cazul lucrărilor de înregistrare sistematică pentru care a fost emis Procesul-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă aferent Livrării nr. 1 «Documentele tehnice ale cadastrului – copie spre publicare» până cel târziu la data de 30 iunie 2020.

În acest sens, printr-un ordin al directorului ANCPI va fi modificată ”Procedura şi modalităţile de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale”.

 

 

 

Citiți și:

Peste 6 ha, pregatite pentru dezvoltari rezidentiale

Cum merg precontractarile in cadrul primei etape a unui proiect mare

O mare companie vrea sa isi extinda capacitatea de productie si depozitare

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

 

 

 

Sus