Oferte locuri de munca top

Cat va costa drumul de legatura dintre Calea Aradului si strada Ogorului

Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici rezultați din studiul de fezabilitate pentru obiectivul ”Legătură Calea Aradului – str. Ogorului” din municipiul Oradea au fost aprobață săptămâna trecută de consilerii locali.

Drumul va trece pe sub coridorul de aterizare a avioanelor, scurtând foarte mult distanța în zona respectivă și creând un acces suplimentar la Piața 100.

Lungimea totală a drumului va fi de 860 metri, cu un pasaj subteran de 125 de metri în dreptul culoarului de aterizare a avioanelor.

Durata de realizare a investiției este de 12 luni, din care durata de realizare a lucrărilor de construcții este de 10 luni.

Valoarea totală a investiției este de 10.883.296 lei (inclusiv TVA).

Potrivit studiului de fezabilitate, suprafața totală construită în cadrul acestei lucrări va fi de 14.500 mp, din care:  6.533 mp – parte carosabilă (inclusiv în pasaj și racordări), 2080 mp – trotuare (inclusiv în pasaj și racordări), 5.887 mp – terasamente/drum întreținere, 860 m – stradă, 125 m – pasaj acoperit, 267 m – sistem de canalizare pluvială, 323 m – rigolă carosabilă,  2×138 m – drumuri de întreținere zona aeroportuară.

„Urmează ca în acest an, să fie organizată procedura de licitație pentru selectarea proiectantului și constructorului la pachet. De anul viitor vor începe  lucrările, urmând ca ele să se finalizeze la începutul anului 2021.  Această lucrare, alături de celelalte lucrări care se fac în această zonă, va avea ca efect descongestionarea circulației pe centură, cât și la ieșirea din oraș pe Calea Aradului”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

 

 

 

Citiți și:

Oferte reevaluate intr-un proiect rutier de peste 170 mil lei

Au fost autorizate 5 blocuri cu cate 10 niveluri

Tarifele pentru manopera inca nu au crescut cat ar fi trebuit

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus