Oferte locuri de munca top

Ce constructor va consolida Palatul Nifon din Bucuresti

Palatul Nifon, aflat într-o stare avansată de deterioare, va fi restaurat în următoarea perioadă. În acest sens, a fost semnat, în cursul zilei de ieri, contractul pentru consolidarea şi restaurarea Centrului educațional și social pastoral „Nifon Mitropolitul” (Palatul Nifon) din Bucureşti.

Contractul a fost câștigat de asocierea de firme formată din Construcții Erbașu SA, Euras SRL și Polar Design SRL. Valoarea contractului este de peste 38,7 milioane lei, fără TVA.

Investiţia, în valoare totală de 56,6 milioane lei, va fi realizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Lucrările vizează, în principal:

* consolidarea pereților, planșeelor și acoperișului;

* hidroizolație;

* consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural;

* intervenții pentru restaurarea plasticii arhitecturale;

* intervenții pentru eradicarea biodeteriorării şi pentru eliminarea umidității;

* finisaje interioare şi exterioare.

„Era imperios necesar să salvăm acest monument istoric, construit în urmă cu 124 de ani în cea mai veche zonă din București şi să-l redăm publicului. Mă bucură faptul că, după reabilitare, noul centru va putea găzdui activități sociale și culturale pentru copii şi formatori, dar și tabere de creație pe timpul verii: de pictură, științe sau literatură”, a afirmat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Astfel, în urma lucrărilor de consolidare, restaurare și refuncționalizare a spațiilor, clădirea va beneficia de:

* săli de expoziție,

* spații multifuncționale pentru cursuri și conferințe,

* bibliotecă,

* sală de lectură,

* cantină pentru cursanți.

Totodată, vor fi realizate instalațiile electrice, instalațiie sanitare, termice, climatizare, alimentare cu apă și sistemele de hidranți, conform normelor în vigoare, pentru asigurarea tuturor condițiilor de funcționare și de siguranță. Alimentarea cu energie electrică existentă se va completa cu un grup electrogen de 150 kVA, sursă tampon.

Terenul și clădirea sunt în proprietatea Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Palatul Nifon din București a fost edificat în anul 1895 de arhitectul Paul Gottereau, cu o arhitectură spectaculoasă neoclasică, cu ornamente deosebite, fiind o construcție remarcabilă în zona centrului vechi, kilometrul zero al Bucureștiului.

 

 

 

Citiți și:

In toamna va demara un proiect cu sute de apartamente

Cladire de birouri cu 17 niveluri, in pregatire in Capitala

Manopera in constructii, mai scumpa in provincie

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2019

Sus