Oferte locuri de munca top

Ce e greşit cu studiile de fezabilitate?

articol 01Descarca articolul

Investiţiile publice se declanşează de regulă după ce s-a realizat un studiu de fezabilitate, cunoscut în abrevierea SF.

E firesc să fie aşa. A face un studiu care fundamentează eventuala viitoare investiţie, verifică ipotezele de lucru şi mai ales, conduce la formarea unui buget, este o etapă logică în construcţia oricărui proces de construire.

Totuşi, în timp, practica realizării studiilor de fezabilitate a condus la distorsionarea sistematică a sensului iniţial al acestei etape şi la o serie de probleme în realizarea investiţiilor.

Este extrem de important să înţelegem fenomenul, pentru că nemulţumirile pornite de la lucrul cu studiile de fezabilitate nu pot fi corectate altfel.

Ce s-a întâmplat de fapt? Studiile de fezabilitate au fost gândite să fie un anteproiect care verifică, în două variante diferite, ipotezele temei de proiect pentru o investiţie. Aceste două variante desenate într-o variantă mai aproape de schematic, trebuie să facă dovada existenţei soluţiilor care răspund temei şi să identifice principalele constrângeri şi adaptări care ţin de investiţie.

Studiul de fezabilitate este menit astfel să verifice ipotezele şi să ofere indicatorii principali care pot conduce la construcţia unui buget. El are aparenţa unei soluţii, de fapt a două soluţii, lucrul în două variante având exact acest sens de a identifica direcţiile posibile de rezolvare şi a face pe baza lor un buget care s-ar dovedi realist, venind din două direcţii configurative.

Bugetul este menit în cadrul legal conţinut şi logica acestei practici, ca fiind, citez din binecunoscuta HG 28, ”realizat pe structura bugetului general”. Ei bine, ”pe structura” înseamnă a avea aceleaşi capitole, aceleaşi componente, dar într-o fază care le apreciază pe baza comparaţiei cu elementele similare cunoscute prin acumularea de date, statistici şi monitorizarea pieţei construcţiilor, activitate fundamentală a unui minister de resort.

Aici este cheia problemei. În mod normal şi în logica acestui proces, bugetul trebuie să fie realizat în aşa fel încât să fie acoperitor şi apropiat de ceea ce se va dezvolta ulterior ca soluţie, printr-o proiectare aprofundată. Unde este una dintre principalele erori de înţelegere, care conduce de regulă la problemele pe care le voi descrie în continuare? Cei care lucrează în investiţii au început să considere că ipoteza este concluzie, să confunde SF-ul, un studiu iniţial de fundamentare cu proiectul, care este rezultatul unui proces mult mai aprofundat şi care nu este realizat decât după ce investiţia este aprobată şi finanţată.

Un proces de proiectare trebuie să aibă suficiente resurse pentru a conduce la o soluţie rafinată, aprofundată, care intră în detalii prin calcule şi optimizări succesive, aducând ipotezele iniţiale în zona calităţii care nu se poate atinge decât prin reiterări succesive, abordări interdisciplinare profunde şi consultări selective în diferite zone şi momente ale proiectării. Doar o anumită serie de elemente, care vor fi definitivate după proiectul tehnic, care ţin mai ales de ceea ce derivă din avantajele anumitor tehnologii de construire, urmează să fie decise pe durata construirii, ţinând de modurile de lucru pe care le abordează în mod concret antreprenorii.

În România SF-urile au început să fie considerate soluţiii, pentru că folosesc acelaşi limbaj de prezentare, pentru că seamănă cu proiectele tehnice, dezvoltate, dar sunt realizate la scări sumare şi, cel mai important, nu au profunzimea pe care o au proiectele tehnice dezvoltate. Cel mai grav este că au început să se facă devizele generale din faza de SF prin măsurarea acestor soluţii primare, prin întocmirea de liste de cantităţi care au fost şi ele sumare, iar calculele ulterioare din faza PT au condus în cele mai multe cazuri la creşterea cantităţilor, la apariţia prin detaliere de elemente, sisteme şi cantităţi de materiale sau alte dotări care au produs depăşirea sistematică a bugetelor iniţiale.

Dacă bugetele ar fi fost construite pe baza monitorizării pieţei, pe indici la zi şi corecţii sistematice bazate tot pe experienţă sistematizată, aceste dezastre economice care au pus în pericol investiţiile prin creşterea bugetelor ar fi fost evitate sau diminuate, cel puţin.

Pentru o entitate care investeşte sau coordonează lucrări este mult mai comod să considere că are deja o soluţie de la faza SF, pentru că ea e vizibilă şi că are un buget total închis, generat prin măsurarea acestei soluţii şi poate contracta în baza acestor informaţii.

Contractorii nu au decât să respecte planurile şi sumele. Ori, acest lucru nu este posibil tocmai datorită condiţiilor sumare ale proiectului în faza SF, a modului eronat de construire a bugetului, prin măsurarea unei soluţii incomplet detaliate, insuficient dezvoltate.

Consecinţele sunt de două categorii: fie antreprenorii demonstrează că anumite lucrări obligatorii, necesare, nu au fost cuprinse în SF, apărând la faza PT şi că ele trebuie plătite sulimentar, fie făcând rabat sistematic de la calitate, folosind pentru toate reperele posibile cele mai ieftine soluţii disponibile pe piaţă, periclitând astfel calitatea, durabilitatea şi integritatea construcţiilor.

Nu de puţine ori acest lucru a apărut vizibil încă din perioadele de garanţie, la scurt timp după terminarea lucrărilor, la primele ploi sau condiţii dificile în utilizare.

Aparentele avantaje ale SF-ului aşa cum a fost folosit în practica recentă au fost date de senzaţia că soluţia pentru proiect există din prima fază, a fost ieftină şi uşor de obţinut, permiţând atât aprobarea bugetului cât şi a configuraţiei soluţiei dintr-un foc, plus realizarea contractului proiectare + execuţie pe baza ei.

Al doilea avantaj aparent ţine de această reducere la minimum a procedurilor, două la număr, un SF urmat de un singur contract cu o echipa mixtă, care duc la finalizarea lucrărilor.

Toate cu bune intenţii şi o logică explicită, dar care s-au dovedit în aplicare formule care au condus la dificultăţi greu de surmontat şi practic la ratări de toate felurile în transpunere.

Cea mai afectată este calitatea lucrărilor şi încadrarea în condiţiile contractelor, de buget şi de timp. Exemplele sunt extrem de numeroase, iar o cercetare documentată ar putea veni cu argumente forte pentru revizuirea procedurilor.

Ce e de făcut?

Sunt două principii ferme care trebuie introduse în proces: cel al separării clare a proiectării de execuţie, fiind recomandabilă contractarea numai pe bază de PT, de proiecte tehnice complete şi în niciun caz doar pe bază de SF, de studii de fezabilitate care nu sunt suficient de aprofundate; al doilea principiu important este acela de a nu îngheţa soluţia la începutul proiectului, pentru că astfel nu se mai pot aduce optimizări, îmbunătăţiri şi calitate, care vin doar în urma dezvoltării proiectului prin aprofundare.

SF-ul trebuie să fixeze bugetul de nedepăşit al proiectului, pentru a nu îl pune în pericol, un buget construit în altă modalitate, pe bază de date statistice şi indici la zi, şi nu prin aprecierea cantităţilor de lucrări ale unei soluţii realizate în mod sumar.

Şi încă o precizare: există două variante de lucru posibile. Prima în care se poate contracta proiectarea completă de la început, de preferinţă prin selecţie pe bază de calitate şi nu de oferte de preţ, adică prin concurs. Contractul realizat va prevedea ca prim produs SF-ul, care va fi remunerat, iar în cazul aprobării lui şi al finanţării, contractul continuă cu faza PT. În caz contrar contractul se încheie la această fază. Nu mai apar astfel probleme de transfer de drepturi de autor şi nici de discontinuitate în cadrul procesului de proiectare, discontinuitate care apare datorită atribuirii proiectului tehnic altcuiva decât autorului studiului de fezabilitate. A doua posibilitate este aceea de a reconsidera SF-ul ca având doar misiunea de a fundamenta viitoarea investiţie prin exerciţiul de configurare şi prin bugetul fixat rezultat. Odată aprobat, în baza lui se definesc toate cerinţele pentru proiect, fiind demonstrată fezabilitatea acestora prin studiu şi se poate trece la concepţia finală, prin concurs, concepţie care nu trebuie să implementeze configuraţiile desenate la SF. Este necesară şi obligatorie încadrarea în cerinţele temei, inclusiv cele bugetare. Această variantă permite fără nicio implicaţie a drepturilor de autor, atribuirea distinctă a proiectului, în orice moment ulterior şi pe baza altor criterii decât cele care s-au utilizat pentru atribuirea SF-ului.

Altfel spus, desenele de la SF rămân orientative, de fundamentare şi nu trebuie dezvoltate, fiind fundamentală doar respectarea strictă a concluziilor pe care acestea le-au fundamentat.

Această formulă nu reprezintă o schimbare de viziune ci o revenire la sensul iniţial, pierdut pe parcurs, al logicii procesului de proiectare.

O documentare asupra practicii internaţionale ar putea fi de natură să aducă argumente şi soluţii din zonele în care cultura construirii este mult mai avansată. n

Sus
Translate »