Oferte locuri de munca top

Ce licitații va lansa CNADNR în perioada următoare

Foto 6CNADNR a transmis azi către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru verificare și validare documentațiile de atribuire în vederea demarării procedurilor de achiziție publică pentru următoarele proiecte:

*  Servicii  pentru elaborare  Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru drum de mare viteză Ploiești – Buzău

* Servicii  pentru elaborare  Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru drum de mare viteză Buzău – Focșani

* Servicii  pentru elaborare  Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru drum de mare viteză Focșani –Bacău

În perioada imediat următoare, ANAP va finaliza procesul de verificare a documentațiilor de atribuire, urmând ca CNADNR să publice, în maxim trei zile, anunțurile de participare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Săptămâna aceasta, CNADNR a mai transmis către ANAP, spre validare, documentațiile de atribuire pentru procedurile de achiziție publică pentru proiectele:

* “Realizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Lotul 1: Târgu Mureș – Ungheni și Drum de legatură – relicitare

* ” Finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău și conexiunea dintre Secțiunea 2B cu Subsecțiunea 3A1, Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea”  (Podul peste Someș)

De asemenea, CNADNR a mai transmis spre validare documentația de atribuire pentru procedura de achiziție publică având ca obiect “Reabilitare DN6, Alexandria – Craiova, Lot 2: km 132+435 – km 185+230 – relicitare”.

Astăzi CNADNR a semnat contractul de servicii „Supervizarea construcției Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare”:

Finanțarea acestui contract este din fonduri UE (POIM) 75% și de la Guvernul României 25%, valoarea totalâ a contractului fiind de 2.832.012,65 lei fără TVA. Durata contractului este de 51 luni și a fost atribuit prin licitație deschisă firmei S.C. CONSITRANS S.R.L.

 

Citeste despre planurile dezvoltatorilor imobiliari in revista ARENA Constructiilor, editia septembrie 2016

Sus
Translate »