Oferte locuri de munca top

Ce proiecte au primit finantare prin POIM

Aproape 300 de contracte au fost semnate în cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM până la sfârșitul lunii octombrie. Tot până la această dată, aproape 483 de proiecte au fost depuse pentru finanțare prin POIM, conform situației furnizate de Ministerul Fondurilor Europene.

Mai exact, 281 de contracte vor primi finanțare nerambursabilă. Proiectele au o valoare totală peste 65 miliarde de lei. Dintre acestea, amintim următoarele contracte:

* Infrastructura integrată pentru zona orbitală a Municipiului București

* Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila

* Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov, în perioada 2014 – 2020

* Sprijin pentru pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Tg. Mureș -Tg. Neamț

* Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Pașcani – Suceava.

483 de proiecte au fost depuse pentru finanțare europeană

Din cele 483 de proiecte care au fost depuse în cadrul POIM, pentru Axele Prioritare 1 și 2 au fost înregistrate 143 de proiecte, ce vizează îmbunătățirea rețelei TEN-T și dezvoltarea sistemului de transport multimodal.

Dintre acestea, aminitim următoarele contracte:

* Elaborare studiu de fezabilitate pentru obiectivul Autostrada Timișoara – Morăvița

* Sprijin pentru elaborarea documentației aferente proiectului Drum expres București – Alexandria

* Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Pașcani – Suceava

* Elaborare Studiu de fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Suceava – Siret

* Platformă multimodală Galați -Etapa II-Modernizarea infrastructurii rutiere din zona Platformei Multimodale pentru înlăturarea blocajelor în trafic şi relocarea unui segment de cale ferată pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuară.

Totodată, pentru Axele Prioritare 3-8, au fost depuse 340 de proiecte, printre care:

* Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020

* Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în zonele Ghidigeni, Olteniței, Cheile Turzii și Henri Coandă din Municipiul București

* Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Satu Mare/Regiunea Nord-Vest, în perioada 2014- 2020

* Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, în perioada 2014-2020.

 

Descărcați aici Lista proiectelor finantate prin POIM si Lista Proiectelor depuse prin POIM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

Aproape 4 mil euro costa construirea unui hotel cu 12 niveluri in provincie

Viitoare hala industriala cu aproape 2 mii mp sc, langa Capitala

Cladire cu 16 niveluri, in pregatire in zona Herastrau

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus