Oferte locuri de munca top

Ce solutie aplica Berlinul pentru stoparea cresterii chiriilor  

O soluție posibilă pentru una dintre problemele acute ale pieței imobiliare, și anume creșterea chiriilor, ar putea fi înghețarea chiriilor pe un anumit număr de ani și stabilirea unui plafon care să nu poată fi depășit.

Cel puțin aceste măsuri au fost adoptate la Berlin, în încercarea de a ameliora grava problemă a chiriilor mari la care investitorii imobiliari și dezvoltatorii oferă spre închiriere locuințe.

Decizia Berlinului de a fi primul stat federal care a adoptat plafonarea chiriilor este agreată de majoritatea cetățenilor la nivel național. Cei mai mulți dintre germani, din rândul susținătorilor aproape tuturor partidelor reprezentate în Bundestag, aprobă decizia de la Berlin.

Astfel, urmează să fie aplicate pentru următorii cinci ani plafoane cuprinse între 3,92 euro și 9,80 euro pe metru pătrat pentru locuințele de închiriat. Nivelul aplicat diferă în funcție de anul de construcție, și nu de locația apartamentului.

Chiriile din Germania au un trend ascendent

În contextul în care tot mai multă populație migrează din mediul rural în cel urban, cererea pe piața imobiliară din Germania a crescut, ceea ce a dus la majorarea chiriilor, conform Deutsche Welle, într-un comentariu legat de barometrul de opinie Deutschlandtrend.

Tema care îi preocupă pe germani indiferent de venit este lipsa de locuinţe la preţuri rezonabile. Cine nu câştigă bine sau nu e dispus să plătească cea mai mare parte a salariului pe chirie, are o problemă.

Astfel, sondajul arată că germanii se tem de creșterea chiriilor.

Conform acestuia, 71% din nemți văd măsurile aprobate de Berlin ca fiind bune.

În același timp, doar 14% dintre germani sunt mulțumiți de eforturile politicienilor de a crea locuințe la prețuri accesibile.

De asemenea, 29% dintre chiriași sunt foarte îngrijorați în privința acestui aspect. Iar 68% dintre aceștia nu își fac probleme că nu vor putea plăti chiria în următorii 10 ani. pentru apartamentul în care stau.

 

 

 

Citiți și:

Vor fi refacute documentatiile de atribuire pentru un contract de peste 74 mil euro

Trei blocuri, cu 12 niveluri, vor fi construite de investitori straini

Insolventa, acceptata de Tribunal

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus