Oferte locuri de munca top

Ce vile sunt in constructie in Pipera

Anul acesta trei dintre dezvoltatorii rezidențiali din zona Pipera-Voluntari, lângă București, au în plan construcţia a peste 250 de vile. Noile case vor avea preţuri de vânzare pornind de la 98.000 euro.

Ansamblurile rezidenţiale vor avea şi spaţii comerciale, locuri de joacă şi spaţii verzi.

 

City Garden Pipera se extinde cu 22 de vile până la sfârşitul anului

Dezvoltatorul City Garden Development are în plan construirea a 110 case tip duplex, parter + etaj + pod (amenajat pentru depozitare) în ansamblul City Garden Pipera, situat pe strada Vasile Alecsandri din Voluntari.

Construcţia City Garden Pipera este realizată în trei etape. Astfel, la sfârşitul lunii martie vor fi finalizate 24 de vile ce au fost construite în cadrul primei faze.

În luna martie va începe şi construcţia fazei a doua a ansamblului, cu 22 de vile, care va fi finalizată în decembrie 2017.

Lucrările pentru ultima faza a proiectului, 64 de vile, vor demara în luna august 2017, iar construcţiile vor fi finalizate cel mai târziu în septembrie 2018.

Vilele sunt ridicate pe terenuri de 150 mp, au suprafaţa construită de 168 mp, cea utilă de 113 mp şi este formată din patru camere, două holuri (parter şi etaj) şi trei băi (baie de serviciu la parter, una pentru dormitorul matrimonial şi una pentru celelalte două dormitoare la etaj), doua balcoane la etaj și o terasa la parter.

La parter este un living cu bucatărie deschisă și iețire spre grădină și terasă, iar la etaj se află dormitorul matrimonial cu baie proprie şi dressing, plus alte două dormitoare standard.

Parterul are suprafaţa utilă de 43 mp, plus o terasă de 26 mp, la etaj sunt 70mp utili, în pod spațiul de depozitare are aproximativ 28mp utili.

De asemenea, fiecare locuinţă are două locuri de parcare unul în curtea de 24mp, celalalt în faţa casei şi o grădină de 50 mp în spatele casei.

Preţul caselor variază în funcţie de suprafaţa terenului (150 mp – 180 mp) şi este cuprins între 98.000 euro+ TVA ( 5% ) şi 115.000 euro +TVA.

 

Avangarde Forest: un nou proiect cu 68 de vile

În acest an dezvoltatorul Avangarde Green Construct lansează un nou proiect – Avangarde Forest Hibrid, care va fi dezvoltat pe o suprafaţă de teren de 20.000 mp şi va fi format din vile şi trei blocuri cu parter + două etaje + etaj retras.

În Voluntari pe strada Matei Millo vor fi construite 68 case şi 54 de apartamente, cu o suprafaţă totală construită la sol de 10.000 mp.

Complexul va cuprinde mai multe tipuri de vile – înşiruite şi de tip duplex cu suprafeţe construite cuprinse între 160 mp şi 220 mp.

Regimul de înălţime a vilelor este parter + etaj + mansardă. La parter este holul de intrare, o bucătărie, grup sanitar, spaţiu de depozitare, living şi dining. Etajul găzduieşte trei dormitoare, două băi şi un dressing. Mansarda este open space cu o baie.

Prețul vilelor este cuprins între 145.000 euro pentru cele de 160 mp şi 185.000 euro pentru cele de 220 mp ( TVA-ul este inclus în preţ).

Tot aici, Avangarde Forest intenţionează să dezvolte o zonă centrală comercială care va avea un minimarket, o cafenea, o grădiniță, o spălătorie, o sală de fitness și o biblioteca. De asemenea, va fi amenajată o zonă verde şi locuri de joacă pentru copii, zonă compusă din trei parcuri cu suprafeţe cuprinse între 400 şi 1.500 mp.

În cartierul Avangarde Forest 5 care a fost finalizat in 2016 mai sunt disponibile la vânzare doar 5 din cele 24 vile înşiruite cu P + E + M.

Vilele  sunt compartimentate cu mai multe spaţii de depozitare, au trei dormitoare şi patru băi. Suprafaţa construită a vilelor este de 221 mp cu o grădina de 80 mp.

Pretul vilelor se situează între 165.000 euro şi 175.000 euro, cu TVA inclus.

Dezvoltatorul Avangarde Green Construct a construit în total cinci ansambluri Avangarde Forest situate între pădurile Andronache şi Boldu – Creţuleasca din Pipera – Voluntari.

 

Catted Residences: 43 de vile vor fi finalizate în cursul acestui an

Ansamblul Catted Residences, dezvoltat de Catted Real Estate, cuprinde 43 de case construite în două faze, precum şi un bloc cu peste 20 de apartamente dezvoltat în faza a treia.

Ansambul este situat în Pipera – Voluntari, pe strada Emil Racoviţă, nr. 26 A.

În momentul de faţă sunt spre finalizare şi predare primele 10 case, iar această primă fază va fi completă în primăvara acestui an. În paralel va începe şi dezvoltarea fazei a doua care are ca termen de finalizare toamna anului 2017. Demararea fazei a treia, în care va fi construit blocul, este planificată pentru trimestru 4 din 2017.

Complexul de vile are două tipuri de case: tip A şi tip B.

Casa tip A cuprinde un living, o bucătărie, patru dormitoare şi patru băi. În curtea de 50 mp sunt şi două locuri de parcare. De asemenea, are şi o terasă de aproape 15 mp.

Clădirea este construită pe un teren cu suprafaţa de 120 mp.  Suprafaţa construită a casei este  205 mp, iar cea utilă de 154 mp.

Prețul casei de acest tip este de 220.000 euro, cu TVA de 19% inclus.

Casa tip B este formată dintr – un living, o bucătărie, un birou, cinci dormitoare şi patru băi. Curtea este de 100 mp. Pe terenul de 200 mp unde este amplasată casa mai sunt şi două locuri de parcare.

Vila are suprafaţa construită de 288 mp şi cea utilă de 194 mp, cu o terasă de 43 mp.

Preţul pentru casa de tip B este de 300.000 euro cu TVA de 19% inclus.

Pe lângă faptul că acest cartier va fi unul închis, care conferă un grad ridicat de siguranță, are și un parc de peste 1.000 mp.

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus