Oferte locuri de munca top

Certificatele de urbanism nu vor fi emise unitar

Posibilitatea ca autoritățile locale să accepte extrasul de carte funciară emis de către OCPI în format electronic și stabilirea în mod clar a limitei documentelor solicitate în vederea emiterii Certificatului de Urbanism sunt prevăzute într-un proiect de lege, aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Acesta a fost înaintat plenului Camerei cu propunerea de respingere de către deputații din comisiile de specialitate.

Inițiativa nu a fost acceptată nici de către Senat.

Proiectul de lege, propus de parlamentarii USR, prevede noi aliniate în care se specifica în mod clar că este interzisă solicitarea oricăror documente suplimentare față de cele stabilite prin Normele Metodologice.

Totodată, era propus ca, în cazul în care prin Normele Metodologice este prevăzută obligația solicitării unor documente emise de alte autorități sau instituții publice, autoritățile să fie obligate să accepte documentele transmise în mod direct de către respectivele autorități, prin mijloace electronice de comunicare.

Deși OCPI a început emiterea Extraselor de Carte Funciară printr-o procedură exclusiv online, nu toate primăriile acceptă încă acest document în format electronic.

Inițiatorii susțin că cetățenii sunt obligați de foarte multe ori să parcurgă distanțe mari și să piardă mult timp în fața ghișeelor, această corespondență putându-se desfășura strict între instituțiile statului.

Toate aceste deplăsări pentru obținerea Extrasului de Carte Funciară în format tipărit, mai ales în cazul oamenilor din provincie, cresc costurile obținerii Certificatului de Urbanism.

 

 

Citiți și:

Cum merg vanzarile in zona de sud a Bucurestiului

Proprietarii unui teren cauta asociat pentru construirea a 5 blocuri in Capitala

Cerere de apartamente noi la malul marii se mentine ridicata

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus