Oferte locuri de munca top

Chinezii, exclusi din licitatiile pentru infrastructura din Romania

Companiile chineze ar putea fi excluse de la licitațiile pentru infrastructura din România, printr-un memorandum propus de ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, conform unor surse citate de G4media.ro.

Acest memorandum ar fi fost aprobat săptămâna trecută de Guvern. Însă, premierul susține într-o declarație de astăzi că ”dacă va fi așa ceva, trebui să fie, bineînțeles, o Ordonanță [pentru] Legea achizițiilor publice. Atunci veți vedea cu siguranță dacă se întâmplă acest lucru”.

Declarația nu contrazice informația că ar exista o astfel de intenție, ci pare să fie mai mult o amânare a diseminării deciziei.

Motivele invocate pentru excluderea companiilor chineze ar fi concurența neloială pe care acestea o fac fiind susținute de statul chinez. Astfel, firmele practică prețuri de dumping și, în plus, nu au certificările și omologările cerute de Uniunea Europeană.

Conform memorandumului, vor putea fi exluse de la licitații companiile provenite din țări non-EU care nu au un acord cu Uniunea Europeană prin care le este permis accesul pe piața europeană. China se află printre țările care nu au un astfel de acord.

Excluderea acestora va fi valabilă pentru licitațiile anterioare și pentru licitațiile în curs. În cazul firmelor chineze, ar fi afectate licitații precum Autostrada Sibiu-Pitești, drumul expres Pitești – Craiova și licitația pentru achiziția de trenuri electrice.

Modificarea legislativă se bazează pe o Comunicare a Comisiei Europene în ceea ce privește accesul ofertanților și al bunurilor din țările terțe pe piața achizițiilor publice în UE, în care este stipulat faptul că „operatorii economici din țări terțe, care nu au un acord care să prevadă deschiderea pieței de achiziții publice a UE sau ale căror produse, servicii și lucrări nu intră sub incidența unui astfel de acord, nu au acces securizat la procedurile de achiziții din UE și pot fi excluși”.

Până în prezent, 19 state au încheiate Acorduri privind achizițiile publice  între UE și țările terțe, printre care Statele Unite ale Americii, Japonia, Israel, Canada și Moldova.

Ultima ora:  Vicepremierul Dan Barna a confirmat adoptarea memorandumului. Acesta a spus astăzi într-o conferință de presă că decizia a fost luată după o discuție cu Comisia Europeană.

Dacian Cioloș, de asemenea, a confirmat decizia.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

2 Comentarii

  1. zota said:

    ONU ce parere are ? Liberatatea comertului si a circulatiei marfurilor mai este un catiog al pietii libere sau doar o arama politica?

  2. Claudiu said:

    O astfel de decizie exista inca din 2014 la nivelul EU si este transpusa in Romania in Legea achizitiilor publice 99/2016 la art 223. Din pacate acest articol nu se aplica sau se aplica foarte putin …. oricum toata lumea il ignora!
    Tarile care nu au semnat acordul de acces liber la licitatiile publice, NU permit companiilor din spatiul UE sa participe la licitatiile lor, in schimb vin sa participe si sa vanda produsele lor in tarile UE, pe fonduri publice ale UE, adica pe banii cetatenilor UE.
    Aceasta decizie trebuia luata demult si impusa ca prima regula in toate licitatiile publice.

Sus