Oferte locuri de munca top

Cine beneficiaza de Prima Chirie platita de Stat

O primă de relocare va fi acordată șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care își schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 de km pentru a se încadra în muncă. Aceasta pentru că Guvernul Grindeanu a aprobat Normele de aplicare ale Programului „Prima chirie”, în ședința din 25 mai.

Așadar, prima de relocare va fi acordată la cerere, lunar, pentru o perioadă de cel mult trei ani (36 de luni), dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru cel puțin un an (12 luni) și nu se cumulează cu alte prime de mobilitate, potrivit legii.

Prima se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de ei înșiși, dacă sunt persoane singure, sau împreună cu familia, nu depășesc 5.000 de lei/lună.

Prima de relocare este de 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire, chirie și utilități, la noul domiciliu sau reședință, în limita sumei de 900 de lei lunar.

Dacă persoanele aflate în șomaj se încadrează în muncă pe o durată mai mică de un an, iar ulterior se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni sau nedeterminată, nu beneficiază de această primă.

Pentru a beneficia de prima de relocare, persoanele eligibile trebuie să depună la Agențiile pentru Ocuparea Foței de Muncă, în evidențele cărora sunt înregistrate, documente care să ateste îndeplinirea condițiilor menționate în lege, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Totodată, veniturile nete lunare luate în considerare pentru acordarea primei sunt:
* venituri din salarii și asimilate salariilor;
* venituri din cedarea folosinței bunurilor;
* venituri din pensii;
* venitul minim garantat;
* indemnizația de șomaj;
* stimulentul de inserție, indemnizația de concendiu pentru creșterea copilului.

Prima de relocare se acordă lunar, începând din luna următoare depunerii documentelor, pentru o perioadă de cel mult trei ani, iar pentru acordarea acesteia benficiarul trebuie să depună lunar documente care să ateste plata chiriei, a facturilor la utilități, declarații și adeverințe privind veniturile realizate lunar, astfel încât să dovedească faptul că se încadrează în prevederile legale. Atât documentele pentru deschiderea dosarului, cât și cele lunare, se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau e-mail.

*
Persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă într-o altă localitate, situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitate în care își au domiciliul sau reședința și ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare. Măsura este cuprinsă de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6 din 2017.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

Sus