Oferte locuri de munca top

Cine face parcarea supraetajata din Oradea

Parcarea supraetajată de pe strada Brașovului din municipiul Oradea va avea aproximativ 400 de locuri de parcare și va deservi perimetrul din jurul magazinului Crișul, o zonă centrală aglomerată.

Autoritățile locale au mandat Societatea Administrația Domeniului Public SA în vederea realizării acestui obiectiv de investiții, Municipiul Oradea punând la dispoziția societății un teren în suprafață totală de 2176 mp pe strada Brașovului, în baza unui acord de colaborare.

Parcarea urmează să aibă 5 niveluri supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol (Ds+P+3E+Tr) și este gândită folosind soluția palierelor decalate interconectate prin trei rampe, două amplasate la extremități cu un sens de circulație și una centrală cu dublu sens. Circulațiile interioare se vor desfășura cu sens unic. Intrarea și ieșirea din parcare se vor face din strada Brașovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare la intrarea și ieșirea din parcare.

În zona barierelor de la intrare vor fi amplasate avertizoare de gabarit maxim și panou electric cu numărul locurilor de parcare disponibile.

Accesul pietonal la parcaj se va face prin intermediul celor două circulații verticale orientate spre strada Brașovului, ambele dotate cu câte un ascensor cu capacitate de 8 persoane/630 kg. La nivelul etajului 2, circulația verticală a parcării va fi conectată printr-o pasarelă de legătură peste strada Brașovului de clădirea centrului comercial Crișul Shopping Center. Costurile pentru construcția acestei pasarele vor fi suportate de firma care administrează centrul comercial.

Valoarea estimată a investiției este de 17,2 milioane de lei fără TVA, iar durata de realizare este de 11 luni.

Plata lucrărilor se va face eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la recepția la terminarea lucrărilor. Pentru plata situațiilor de lucrări societatea Administrația Domeniului Public va emite bilete de ordin cu sume egale și scadente semestrial pe perioada de 5 ani. Au fost aprobate creditele de angajament pentru perioada 2021-2025 în valoare de 3.440 mii lei pe an, pentru realizarea obiectivului de investiții.

După finalizare construcția va fi integrată în domeniul public al Municipiului Oradea.

 

 

Citiți și:

Teren de 2,5 hectare, pregatit pentru dezvoltari imobiliare

Peste 3,5 mil euro pentru reabilitarea unui drum judetean greu practicabil

Cea mai inalta cladire din Romania va fi gata la sfarsitul lui 2019

Va fi modernizat sistemul rutier dintr-un frumos municipiu

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.7/oct 2018

01

 

Sus