Oferte locuri de munca top

Cine proiecteaza drumul expres Satu Mare – Oar

A fost semnat contractul de servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drumul Expres Conexiune Satu Mare (VO Satu Mare) – Oar (Granița Româno – Ungară – Drum Expres M49 Ungaria). Valoarea contractului este de 3.646.308 lei fără TVA.

Ofertantul desemnat câstigator al procedurii de achiziție publică este societatea Search Corporation SRL.

Durata de realizare a contractului de servicii este de 18 luni de la data începerii contractului.

Serviciile aferente acestui contract constau în:

* Elaborarea Studiului de Fezabilitate, ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);

* Întocmirea documentației suport și Asistență acordată Autorității Contractante pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare;

* Realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (P.A.C./D.T.A.C.) și asistență tehnică până la obținerea autorizației de construcție de către Beneficiar;

* Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE), ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);

* Întocmirea Documentației de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări;

* Asistență tehnică acordată Beneficiarului în perioada derulării procedurii de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări.

Traseul actual care asigură conexiunea între Satu Mare și granița Româno – Ungară, este reprezentat de DN 19A (Satu Mare – Petea). Acest drum național are câte o bandă de circulație pe sens și un trafic foarte ridicat, cu sectoare pe care este atinsă capacitatea de circulație a drumului.

Acest proiect face parte din strategia de implementare la nivel național pentru Drumul Expres cu denumirea generică “Someș Expres”, cuprins în M.P.G.T și care realizează legătura între localitățile Baia Mare – Livada – Satu Mare – Petea.

Obiectivul este inclus în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

 

 

 

Citiți și:

Blocuri noi de apartamente, intr-un cartier popular din Bucuresti

Ansamblu rezidential, dezvoltat din fonduri proprii in Bucuresti

In pregatire primul bloc, dintr-un nou ansamblu rezidential

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus
Translate »