Oferte locuri de munca top

Cine si-ar putea pierde titlul de parc industrial

Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor ce-i revin, titlul de parc industrial acordat, în anul 2004, unei societăți din Brașov urmează să fie revocat, potrivitreprezentanților Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Astfel, MDRAP a solicitat societății Pro Roman S.A., administratorul parcului, să-i  transmită „Raportului privind activitățile desfășurate în parcul industrial în anul 2018”, termenul limită fiind 15 februarie 2019. Întrucât societatea Pro Roman S.A. nu a răspuns solicitării, MDRAP a notificat reprezentantul legal al Parcului Industrial Pro Roman constatând prezența unei cauze de deficiență majoră. Termenul pentru formularea răspunsului a fost cel legal, respectiv 90 de zile.

Societatea Pro Roman SAnu a făcut dovada prin înscrisuri privind îndeplinirea de către parcul industrial Pro Roman a mai multor condiţii de fond, printre care se numără: administratorul parcului să fie legal înmatriculat în registrul comerţului ca persoană juridică română şi/sau străină;administratorul parcului să nu fie supus procedurii insolvenţei sau de prevenţie a acesteia;administratorul parcului să nu aibă nicio datorie scadentă şi neachitată, constatată printr-un titlu executoriu, astfel cum acesta este definit de lege, faţă de bugetul consolidat al statului.

Mai mult, spun reprezentanții Ministerului, analizând situația actuală a documentației, rezultă că administratorul parcului nu a dovedit prin înscrisuri îndeplinirea obligațiilor ce îi revin.

La momentul acordării titlului, acționar majoritar al societății ProRoman SA, era omul de afaceri Ioan Neculaie.

Între timp, instanțele de judecată din Brașov, Alba și Craiova, plus Înalta Curte de Casație și Justiție, i-au anulat această calitate.

În prezent, societatea Pro Roman SA se află în faliment.

Parcul industrial a fost dezvoltat pe un teren cu suprafaţa de 104,5 ha, amplasat în partea de sud-est a municipiului Brașov, pe platforma fostei uzine de autocamioane Roman SA.

 

 

 

Citiți și:

Viitoare cladire cu 8 niveluri in zona ultracentrala a Bucurestiului

Cu cat s-au scumpit materialele pentru constructii, in acest an

Teren pregatit pentru dezvoltarea de blocuri cu 11 etaje, in Capitala

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/ iunie 2019

Sus