Oferte locuri de munca top

Cine si unde va putea face partii de schi in tara noastra

Programul Schi în România devine lege, la distanță de un an și jumătate de la lansarea propunerii legislative. Aceasta după ce la începutul lunii aprilie, Camera Deputaților a retrimis raportul către comisii, acestea înaintând un raport comun suplimentar.

De această dată, propunerea a fost adoptată de către Camera Deputaților cu 263 de voturi pentru, 2 voturi contra și o abținere.

Astfel, studiile de prefezabilitate pentru practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă vor fi solicitate atât de administrația publică și centrală, cât și de orice investitor, persoană fizică sau persoană juridică autorizată.

Operatorii privați au fost incluși în acest proiect întrucât este necesar ca și aceștia să poată beneficia de facilitatea de scutire de la plata tarifelor, taxelor și altor obligații bănești, motivează deputatul care a propus acest amendament.

Totodată, lista zonelor identificate pentru dezvoltarea domeniului schiabil și practicarea altor sporturi de iarnă a fost extinsă.

Dacă înainte doar cinci județe erau incluse, acum lista s-a extins până la opt județe. Pentru acestea au fost completate zonele apte pentru aceste investiții, după cum urmează:

* Judeţul Alba: Abrud, Arieşeni, Baia de Arieş, Zlatna, dezvoltarea zonei turistice „Ursoaia” (comuna Horea, comuna Gârda, comuna Albac), Munții Șureanu (Poarta Raiului), Munții Apuseni, Munții Metaliferi, Munții Bihariei, Munții Bihorului, Muntele Găina, Muntele Mare, Munții Trascăului

* Judeţul Bistriţa-Năsăud: Colibiţa, Leşu, Tihuţa, Ţibleş (Fiad), Valea Vinului, orașul Năsăud, orașul Sângiorz-Băi, comuna Josenii Bârgăului comuna Prundu Bârgăului, comuna Tiha Bârgăului, comuna Bistrița Bârgăului, comuna Livezile, comuna Poiana Ilvei, comuna Măgura Ilvei, comuna Ilva Mare, comuna Ilva Mică, comuna Lunca Ilvei, comuna Maieru, comuna Rodna, comuna Șanț, comuna Romuli, comuna Telciu, comuna Coșbuc, comuna Parva, comuna Rebra, comuna Salva, comuna Runcu Salvei, comuna Nimigea, comuna Feldru, comuna Rebrișoara, Munții Călimani, Munții Bârgăului, Munții Rodnei

* Judeţul Caraş-Severin: Muntele Mic, Semenic-Crivaia, Valea Olteana (Ţarcu), Munții Semenic (comuna Văliug, comuna Brebu, comuna Brebu Nou, comuna Prigor, municipiul Reșița), Muntele Mic (comuna Turnu Ruieni, comuna Zăvoi), Munții Țarcu (comuna Zăvoi, comuna Armeniș)

* Județul Harghita: orașul Borsec, zona Pasul Bucin (comuna Praid, comuna Joseni), zona Munților Harghita: Harghita Băi – Harghita Mădăraș (municipiul Miercurea Ciuc, orașul Vlăhița, comuna Ciceu, comuna Siculeni, comuna Mădăraș, comuna Zetea, comuna Căpâlnița), Izvorul Mureșului, zona Lacul Roșu, zona Munților Ciomad (orașul Băile Tușnad, comuna Tușnad, comuna Cozmeni), Valea Strâmbă, Vărșag, municipiul Toplița, zona Munților Călimani

* Judeţul Maramureş: Borşa, Cavnic, Izvoarele, Mogoşa-Şuior, Poienile de sub Munte, Valea Vaserului, Târgu Lăpuş, Băiut, Groşii Tiblesului, Munții Oaș, Gutâi și Țibleș, Munții Maramureșului, Munții Rodnei

* Județul Sibiu: Arpașu de Jos, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Avrig, Racovița, Turnu Roșu, Tălmaciu, Boita, Vadu, Râu Sadului, Cisnădie, Rășinari, Poplaca, Gura Râului, Cristian, Săliște, Tilișca, Poiana Sibiului, Jina, Miercurea-Sibiului, Munții Făgăraș, Munții Lotrului, Munții Cindrel

* Judeţul Suceava: Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Crucea, Gura Haitii, Gura Humorului, Pojorâta, Suceviţa, Vatra Dornei, Cârlibaba, Dorna Candrenilor, Şaru Dornei, Ciocăneşti, Munții Călimani, Munții Suhard, Obcina Mestecăniș, Munții Giumalău, Munții Bistriței, Munții Rarău

* Județul Vâlcea: orașul Horezu, Munții Căpățânii (Muntele Ursu, Muntele Pietrele Roșii, Muntele Pludeasa, Muntele Bolca, Muntele Piscul lui Țigan, Muntele Pietricea, Muntele Marginea, Muntele Piscul Lung), comuna Voineasa (Munții Latoriței, Mioarele, Puru, Miru, Obârșia Lotrului, Cărbunele Ștefanu, Vidra, Pietrimanu, Bora), comuna Vaideeni (Dealul Mare, Ursulețu, Ursu, Dîrjala, Căpățâna, Balota, Cășerie, Milescu, Brădățeaua Mare, Brădățeaua Mică, Corșoru), comuna Malaia (Muntele Muntinu, Groapa Mălăii, Cocora, Funicelu, Gropița, Târnovu Mare, Târnovu Mic, Coșana, Petrimanu, Igoiu-Micaia, Fratoșteanu, Coasta Benghii, Urdele, Igoiu, Cracul Curmătura), comuna Perișani (Dalia, Lazul lui Man).

 

Descărcați aici Raportul comun suplimentar – Programul Schi în România

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

Hotel cu 13 etaje, propus spre construire in Capitala

Proiect pentru construirea unui mare spital judetean in tara

Viitor ansamblu imobiliar cu 700 de apartamente in Capitala

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.2/ aprilie 2019

Sus
Translate »