Oferte locuri de munca top

Cine sunt vinovatii pentru caderea podului din Neamt

După ce podul de peste râul Siret din Luțca, județul Neamț, a căzut în timp ce treceau două autovechicule, Consiliul Județean Neamț, CNAIR și Ministrul Dezvoltării caută vinovați.

“Constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice răspund de starea podului”, susțin reprezentanții CJ Neamț.

Cu toate că podul era dat în circulație, totuși recepția nu a fost finalizată de către Consiliul Județean Neamț.

Astfel, deși lucrările erau finalizate, podul era încă în administrarea constructorului.

CJ Neamț nu precizează de cât timp era permisă circulația pe acest pod pentru care nu făcuse recepția.

Un important proiect rutier va costa aproape 160 mil euro

Podul a fost supus unui proces de reabilitare, cu finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală, de către Consiliul Județean Neamț.

În perioada de probe, podul a fost supus unui test de verificare a structurii de rezistență, prin încărcarea cu un convoi de camioane, în greutate totală de peste 340 de tone. Consiliul a mai menționat și că va fi efectuată o anchetă, pentru a afla dacă soluția tehnică a fost bună și dacă firma care a executat lucrările a respectat soluțiile din proiectul tehnic.

Ministerul Dezvoltării: Podul căzut nu era finalizat

Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor.

Ministerul a precizat că “încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor”.

Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin PNDL, este de 7.374.449 lei.

Din acea sumă, MDLPA a decontat 7.295.280 lei (au mai rămas de decontat 79.169 lei).

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020), termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iulie 2022.

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a dispus ca reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor. Rezultatele acestor verificări vor fi făcute publice.

Vor incepe lucrarile la un proiect rutier de peste 15 mil euro

Podul nu a fost niciodată în adminsitrarea CNAIR
CNAIR a ținut să menționeze că acest pod a fost construit, reabilitat și consolidat sub autoritatea C.J. Neamț și nu a fost niciodată în administrarea sa.

“Acest eveniment arată, cu atât mai mult, importanța verificării și intervențiilor pentru reparațiile și reabilitările podurilor. Din acest motiv, CNAIR verifică periodic starea podurilor și acolo unde se impune, intervine rapid cu diverse măsuri. În cazul în care există suspiciuni de neîndeplinire a minimelor criterii de siguranță a unui pod, compania poate merge până la închiderea totală a circulației pe acesta”, a comunicat CNAIR.

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2022

3 Comentarii

  1. vali said:

    Asa apare la suprafata modul de functionare a mafiei politice. Toti participantii la acest obiectiv sunt firme sau oameni de casa a lui Arsene&Ginel. Daca verifica cineva (dar nu are cine in Romania) va vedea cum aproape toate lucrarile finantate de CJ au fost executate de Aqua Parc srl si satelitii sai – firme de casa a presedintelui CJ. Aceste lucrari au fost date apoi in subantrepriza. Calitatea si cantitatea lucrarilor nu au fost verificate pe bune de nimeni.

    • Georgescu E said:

      Inconstienta si minciuni. Cum adica Inspectoratul in constructii nu stia ca este nereceptionat podul? Reprezentantii sai nu au participat cu numitul Arsene la taierea panglicii? Membrii ISC nu trebuiau sa respecte datele de control din Programul de urmarire a executiei, dle ministru? Prostiti pe neprofesinistii din jurul dumneavoastra si pe cei numiti politic.In ce baza a dat aviz de circulatie pe pod Politia?Reprezentantii profesionisti ai CJ NEAMT au participat la fazele determinante ? Au informat despre nereguli superiorii? Cum a urmarit executia Serviciul Disciplina Constructiilor ? etc.
      Prostiti pe altii, nu pe profesionistii pe care i-ati inlaturat, politrucilor!
      Acest accident este doar un inceput.
      Legea data pentru scaderea influentei ISC prin reducerea personalului, atributiilor, cine a initiat-o si pentru ce?
      Pentru a face loc prostilor si hotilor

  2. silvian said:

    IJC n-are mare competente în cauza! prima expertiza a fost pe bune și s-a făcut a doua de către un expert de 80 de ani car a infirmat pe prima! moșulică a scris ceea ce i s-a cerut!

Sus