Oferte locuri de munca top

Cities of Tomorrow #7: Communities in Focus

Gândire globală. Acțiune locală.

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) organizează marți, 26martie 2019, cea de-a șapteaediție a conferinței „Cities of Tomorrow”, începând cu ora 09.00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Sala GrandBallroom.

„Cities of Tomorrow” este recunoscut pe plan național ca fiind un eveniment de referință dedicat importanței dezvoltării urbane și regionale, anul acesta aducând în prim plan importanța trialogului dintre autorități publice, mediul de business și societatea civilă.

La ediția de anul acesta sunt așteptațiîn jur de 300 de participanți, provenind atât din mediul public cât și cel privat.

Evenimentul va fi onorat de prezența invitaților speciali din Germania și România:anul acesta vom aduce în fața publicului proiectul Raumwerk D din Düsseldorf (unul dintre cele mai complexe proiecte de consultare publică și reconfigurare urbană a unui întreg oraș) precum și un dialog privind abordarea corectă a proiectelor urbane de anvergură și implicarea tuturor actorilor relevanți, intre Arh. Eugen Pănescu și Dr. Arnold Voss, urbanist de renume internațional, activ atât în domeniul urbanistic cât și în cel civic.

Tot în cadrul Cities of Tomorrow se vor prezenta în premieră absolută rezultatele procesului de consultare al Băncii Mondiale, “Prioritățile orașului tău”. Este vorba despre un proces de consultare unic pentru orașele din România și pentru prioritățile lor de dezvoltare, implicând 41 de municipii, 372 de proiecte strategice și peste 72 de miliarde de euro pentru dezvoltarea orașelor României. Proiectul a fost finalizat pe 22 martie, iar pe 26 martie, la Cities of Tomorrow #7 se vor transmite rezultatele.

Informații speakeri și prezentări:  https://www.citiesoftomorrow.ro/highlights2019.html

Înaintea acestei a 7-a ediții a Cities of Tomorrow a fost organizat un concurs de proiecte adresat administrației publice, mediului de business și societății civile. Am avut în vedere, în delimitarea proiectelor câștigătoare, factorul dezvoltării sustenabile. S-au căutat, așadar, inițiative cu un impact deosebit asupra acestui tip de dezvoltare, cât și asupra marketingului regiunii, calității vieții, dialogului între stakeholderi.

Cu ajutorul unui juriu format din personalități cu experiență vastă, s-au stabilit 10 finaliști din totalul de 83 de proiecte propuse – așadar, 10 inițiative vor primi atenție deosebită cu prilejul acestei conferințe.

Cele 10 proiecte finaliste ce se vor prezenta în cadrul sesiunii de pitching la Cities of Tomorrow sunt: la categoria Administrație publică:Reșița (“Încredere în Reșița” – program finanţare locală), Reghin (Reghin City App), Oradea (transformarea centrului istoric Oradea), Invest in Jiu Valley;la categoria mediu de business: Ceetrus (Drumul Taberelor), Life is Hard (City Apps), Speedwell (Record Park Cluj-Napoca); la categoria societate civilă:Asociatia Over4 (reabilitare blocuri), Fundaţia Comunitară Bucureşti (Bucureştiul Pregătit – fond pentru dezastre majore), OAR (platforma 30zile.ro)

Cele 83 de proiecte depuse pot fi consultate aici:https://www.citiesoftomorrow.ro/submitted-projects.html

Conferința „Cities of Tomorrow” intenționează să fie o conferință publică de sensibilizare privind dezvoltarea durabilă, reconversia și revitalizarea regiunilor și orașelor României, sarcinile și rolurile actorilor din mediul politic, de afaceri și din cadrul societății civile, dezvoltarea infrastructurii urbane și rurale, managementul orașelor (utilități publice, managementul traficului, clădiri eficiente energetic), integrarea zonelor centrale și istorice ale orașului, dar și a periferiilor și nu numai.

Vom continua deci, și anul acesta conceptul de World Café, concept ce permite participanților o implicare mai mare, dându-le ocazia ca timp de două ore să discute concret și aplicat subiecte/proiecte diferite, alese în funcție de actualitatea și necesitatea tematicii și să plece, în urma acestor mese rotunde interactive, cu idei și soluții concrete, pe care, o dată ajunși acasă să le poată implementa în proiectele proprii.Concluziile si insight-urile valoroase rezultate în urma celor opt mese rotunde vor reprezenta fundamentul pentruacțiuni viitoare.

Soluțiile cele mai bune vor fi jurizate de către participanți, în timp real, pe platforma eventlink, masa câștigătoare fiind premiată pentru reușită.

Prezentăm pe scurt temele & subtemele meselor rotunde și moderatorii aici: https://www.citiesoftomorrow.ro/roundtables2019.html.

Relevant pentru succesul acestui eveniment este atât ce se întâmplăîn ziua evenimentului, dar mai ales ce se întâmplă ulterior, cum înțelegparticipanții să utilizeze schimbul de idei, experiențași contactele dobânditeîn cadrul Cities of Tomorrow.

Broșurileedițiilor trecute, cât și inițiative concrete ce au luat naștere la evenimentpe www.citiesoftomorrow.ro.

După dezbaterile interactive de la mesele rotunde participanții se vor regrupa pentru un debriefing al evenimentului, pentru o scurtă prezentare a soluțiilor identificate pe fiecare masa rotundă și pentru festivitatea de premiere a proiectelor câștigătoare.

Market place-ul organizat în foyer s-a dovedit în anii anteriori de asemenea un succes și-l vom continua și în acest an. Aici, o parte din sponsorii evenimentului – Bosch, Siemens, e.on, WDP –vor avea ocazia de a-și prezenta soluțiile și tehnologiile destinate modernizării și eficientizării orașului și regiunilor, alături de reprezentanți ai autorităților locale– Primăriile Reșița, Reghin, Oradea și Invest in Jiu Valley –, ai mediului de business – Life is Hard și Speedwell – și ai societății civile – Asociația Over4 și Ordinul Arhitecților din România – ce vor veni să-și prezinte proiecte concrete pe care le doresc realizate și unde caută sprijinul celorlalți actori din sectorul public și privat.

Conferința este concepută pentru a oferi informații utile și noi perspective pentru: primarii, managerii orașului, reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare regională și a zonelor metropolitane, reprezentanți ai consiliilor orașelor și județelor; companiile private românești și străine; profesioniștii din domeniul planificării urbane cât și arhitecții urbaniști; investitorii imobiliari și dezvoltatorii interesați pentru/sau cu sediul în Europa de Sud-Est; profesioniștii din domeniul imobiliar; reprezentanții camerelor de comerț și industrie; reprezentanții clusterelor industriale; furnizorii de tehnologie; companiile de utilități urbane și infrastructură; ONG-urile şi profesioniștii din domeniul bancar.

 

Conferința va fi difuzată live pe pagina de facebook a AHK România https://www.facebook.com/ahkromaniaofficial/

Mai multe detalii precum și agenda evenimentului „Cities of Tomorrow” pot fi găsite lawww.citiesoftomorrow.ro

 

DespreCamera de Comerț și Industrie Româno – Germană (AHK România)

Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane din România. Înființată în septembrie 2002, AHK România numără în prezent circa 600 de firme membre și este cea mai mare cameră de comerț bilaterală din România. AHK România este actorul principal în cadrul relațiilor economice româno-germane şi promovează de peste zece ani cu succes relațiile economice dintre cele două țări. Prin serviciile pe care le oferă și evenimentele pe care le organizează, AHK România susține firmele germane la intrarea lor pe piața românească și, în egală măsură, este partener pentru companiile românești interesate de piața germană.

Sus